...SIRAGUL MEU DE "PERLE"...

• Masina noastra de spalat era deja stricata de ceva vreme cand in sfarsit ne-am cumparat una noua. Se intampla in urma cu vreo 5 ani de zile, iar mama era foarte incantata. Problemele au aparut cand am vrut s-o inauguram. Am citit noi instructiunile de utilizare dar nu am fost prea atente. Mai exact, nu am fost atente la durata ciclurilor de spalare. Ei bine, ne-am pus noi rufele in cuva masinii si le-am lasat spre spalare. Am fixat programul de spalare manuala, care am vazut noi ca dureaza 35 de secunde , cand in realitate era vorba de 35 de minute. Pentru ca erau afisate orele si minutele necesare si nu minutele si secundele cum vazuseram noi. Ne-am mirat noi! Mama, ce rapida e! Dar, de'...tehnologia asta! Insa, la expirarea celor 35 de secunde...va vine sau nu sa credeti, masina nu s-a oprit.  Ne-am enervat, normal! "Ce,Dumnezeu,are? O fi stricata? Proasto, opreste-te, nu stii cand trebuie sa te opresti?" Cam astea au fost vorbele care ne-au iesit pe gura. Vazand ca singura n-are de gand sa se opreasca, am oprit-o noi. Dupa care am repornit-o si tot asa de cateva ori. Dar, bineanteles ca degeaba. Nu vroia si nu vroia. Intr-un final ne-am scos rufele. Culmea e ca am fost si multumite de felul in care le-a spalat...asa aproape la fel de murdare, neclatite si necentrifugate cum erau. Dupa ce am intins rufele am mai aruncat o privire pe manualul de utilizare si am vazut si eu ca acolo erau afisate orele si minutele, nu minutele si secundele... Am ras cu lacrimi, va puteti imagina. De altfel, si azi, cand ne aducem aminte, nu ne putem abtine de la ras.
• In urma cu vreo cativa ani, multi, de zile, undeva-n Piata Unirii, la pizzeria Lepa Brena, 3 prietene au iesit la o pizza... De fapt la 2. Doua dintre ele (eu si Alina) au impartit una si cea de-a treia (Laura) n-a avut incotro si a trebuit sa-si comande una intreaga. Si pentru ca fetele sunt firave si nu mananca mult, Laura nu a reusit sa manance toata pizza comandata si da sa i se adreseze chelnerului, insa acesta ii anticipeaza rugamintea si-i spune: 
"Daca nu puteti sa mancati totul, vi le putem pune la pachet!",

iar Laura ii raspunde: 

 "Da, multumesc! Dar daca nu pot sa mananc totul, mi le puteti pune la pachet?"

• Discutie surprinsa de Alina, intre 2 pitipoance, la mall: 
 "Fata, mi-am comandat un IPHONE 4, de la Apple! " 

 "Care Apple, fata?" 

"Ala ma, cu maru' muscat!"
• Intr-o seara torida de vara, eu si Alina ne hotaram sa facem inc-o iesire in Piata Unirii, pe terasa. Alina vine impreuna cu Mircea, un prieten de-al ei, pe care mi-l si prezinta. Cam asa au decurs formalitatile:
Mircea:"Eu sunt Mircea!"

          Adina: "Mircea...Imi pare bine!"

• Stiti si voi ce se zice...Toate drumurile duc la Roma! Si-asa se face c-a  ajuns si-al nostru la Roma in primavara anului 2009... Si ne plimbam noi 3 (Alina, Ema si eu) pe cel mai cunoscut bulevard in materie de cumparaturi din oras, cand curiozitatea ne mana pe mine si pe Alina sa intram intr-un magazin Louis Vuiton. Si-nauntru, numai barbati tineri, inalti, atragatori, zambitori si desigur, bine imbracati. Dupa ce ne-am intors cu greu privirea de la ei, cu gandul de-a ne uita cat de cat si la marfa, ne uitam in partea opusa a salii. Fara sa ne dam seama inca de la inceput ca ne uitam la un perete impanzit cu oglinzi, vedem la un moment dat doua fete care semanau leit cu noi. Pentru o clipa ne-am oprit amandoua, speriate si surprinse si ne uitam in oglinda. Prin cap ne trecea acelasi gand: "Mama,ce-mi seamana!". Ne-am dezmeticit imediat, ne-am dat seama de gafa pe care tocmai o facuseram sub ochii a cel putin 10 barbati bine si-am iesit rusinate din magazin...
• Intr-o vreme nu foarte indepartata, ne petreceam serile de vineri, aproape cu regularitate in Mode, un alt local din Piata Unirii. Si mi-am comandat eu intr-o seara o limonada de menta, careia i-au adaugat un fir de menta proaspata. Curiozitatea mea a fost greu pusa la incercare si-o intreb pe Alina: "Chestia asta are si radacina?". Ei bine, exact in momentul ala fondul sonor a fost sistat, iar nedumerirea mea a ajuns la urechile catorva persoane din sala, pe fata carora s-au instalat si cateva zambete...
• Acum doua ierni, pe Semenic, Cristina si-a inchiriat o pereche de schiuri pe care nu reusea sa le foloseasca. Dupa o tranta mai serioasa, fata nervoasa si intinsa in toate partile pe zapada, si-a scos o tigara si-a inceput sa fumeze...
• Nimic nu se compara cu o discutie intre doua prietene mai ales atunci cand una dintre ele sufera din dragoste. Asa se face ca intr-un astfel de moment, vorbeam la telefon cu Alina care ma sfatuia sa-mi pun ordine in ganduri, asa ca-mi spune: "Noaptea e un sfesnic bun!"...Pun pariu ca nu stiati asta!
• In prima mea zi ca si invatacel la scoala de soferi, instructorul auto imi explica totul despre pedale. Cand a venit vremea sa le si folosesc, eu, care in viata mea de pana atunci nu mai facusem deloc acest lucru , nu prea le gaseam...La un moment dat, agitata din fire cum sunt eu si nervoasa ca iar nu gaseam pedala de frana, mi-am luat ochii dintr-o data de la drum ca s-o caut si cu privirea, intreband: "Unde naiba-i?"  A urmat intrarea masinii pe contrasens si observatia instructorului: "Nu ne luam niciodata ochii de la drum!"

                   

                                                                                                            

JURNAL DE COPILARIE - PARTEA A IV - A

Si cand eram copil cu asta ma ocupam...cu copilariile. Copilarii care astazi atat de mult ma deranjeaza cateodata. Copilarie de care m-am bucurat poate prea putin timp, pe care n-am apreciat-o la justa ei valoare, de care poate de multe ori mi-am dorit sa scap, sa ma fac mare si pe care dupa varsta de paisprezece ani as fi facut aproape orice ca s-o intorc din drum. Dar ea nu s-a mai intors.
Imi amintesc acum de felul in care chiar si pe-atunci sarbatoream Halloween-ul... Pentru ca si noi il sarbatoream, chiar daca nu stiam exact cand sau de ce. Si nu, noi nu mergeam din casa-n casa spre a ni se da bomboane, nici nu imbracam costume frumoase ale unor personaje de poveste. Nu... Noi ne inarmam cu dovleci culesi din gradina, carora le sectionam calota si pe care-i goleam de continut, le scobeam niste ochi, un nas si-o gura si-aprindeam in interiorul lor o lumanare. Unii erau mai mari, altii mai mici sau mai galbeni, altii mai lungi si altii mai grasi, dar tot timpul propriul dovleac era cu siguranta si cel mai aratos. Rolul lui era unul foarte important, ascuns si care cu siguranta nu putea fi dus la bun sfarsit decat de pe masa de lemn din curte, pentru ca acolo au poposit toti dovlecii sacrificati vreodata in acest nobil si pe-atunci necunoscut mie scop.
Era vremea cand ascultam la pick-up singurul disc de vinil pe care-l aveam, pe care-aveam imprimate doar doua povesti: "Ileana Cosanzeana" si "Povestea porcului", dar pe care nu ma saturam niciodata sa le reaud, vremea cand ascultam foarte multa muzica nemteasca la casetofonul tatalui meu sau la radio, ambele in prezent piese perfecte pentru o sala de muzeu.
Si tot pe-atunci am invatat sa merg, cand impreuna cu mama, cand cu ajutorul lui tata, pe bicicleta. Si n-aveam celebra bicicleta Pegas, in voga pe-atunci, asa c-am invatat pe bicicleta cea mare si veche a strabunicului meu.Totusi sa nu va imaginati ca am fost vreodata straina de biciclete! Nu mi-au lipsit niciodata, doar ca erau din acelea cu trei roti. Albastra si cu aspect rustic a fost prima mea bicicleta, schimbata ulterior cu una rosie, mult mai moderna. Dupa care din lipsa de altceva m-am folosit de ce-am gasit prin casa...
Era vremea in care imi improvizasem eu un leagan, undeva-n spatele curtii, dintr-o tabla si-o funie legata de-o grinda, pe care ma balansam cat era ziulica de mare, vremea in care parintii mei ma duceau in Parcul Copiilor, unde asteptam cuminte, cu ei de mana, sosirea trenuletului in statie, care ne plimba, cu mic, cu mare, copii, mamici si tatici prin inspaimantatorul tunel al groazei, intunecat si bantuit de vrajitoare si spirite malefice dar care-ntotdeauna ne-aducea-n siguranta inapoi. Si ce bine era cand erau parintii langa tine! Stiai ca niciun rau nu ti se poate intampla... Erau anii cand imi ocupam zilele tricotand,desenand, completand oracole si caiete de amintiri ori facand modele din cuisoare sau plastilina si-n special jucandu-ma "Moara" si "Nu te supara frate", chiar daca inevitabil, ca orice alt copil, ma suparam ori de cate ori pierdeam. Cred ca orice fata a generatiei mele isi aminteste de celebrele caiete de amintiri, in care se treceau cele mai bine alese ganduri si cele mai frumoase versuri, decorate cu grija cu multe desene si multa ceara colorata... Si imi placeau si pe-atunci petrecerile, in special zilele de nastere pe care le detest astazi, doar ca pe-atunci ne distram ascultand muzica la casetofon, "imbatandu-ne" cu sirop de fructe, mancand prajituri de casa facute de bunica si citind povesti de-ale Fratilor Grimm. Si da! Imi placeau la nebunie povestile lor! Le citeam inca si-nc-o data si tot nu ma plictiseam. Parca de fiecare data le gaseam mai frumoase...
Da... Erau zilele copilariei mele cand mama ma ducea la frizeria "Prichindelul", cel mai celebru salon de coafura din oras, unde noi, copiii, cocotati pe te miri ce animal eram aranjati in functie de cerintele modei si ale vremii, zilele in care mancam cele mai gustoase prajituri la cofetaria "Macul Rosu". Erau zilele in care visam in permanenta la pantofii cu toc ai mamei si-n care stateam pe marginea santului de la Sanandrei si-mi impleteam coronite din flori de camp... 

ANI DE COLECTIE: PARTEA a IX - a

Pauzele ni le petreceam in toaleta. Ati ghicit! La fumat, in una din cabinele de toaleta ale baii de pe etajul intai. Acolo se adunau cu mic cu mare, indiferent de sex, fumatorii de pe etajul intai, pauza de pauza. Noi imparteam cabina de toaleta cu Norbert si uneori cu Alex Ghirocean. Dar eram intotdeauna foarte precaute pentru ca nu se stia cand si de unde ar fi putut aparea directorul adjunct, profesorul Murgu, care-si facuse un obicei din a intra in toaleta fetelor cu scopul de a spiona si de a mai aplica niste amenzi. Pentru ca asta era practica. Cei care erau prinsi fumand, erau amendati. De altfel intr-una din dati am scapat de o amenda ca prin urechile acului.  Numai ce terminaseram noi de fumat si continuam sa vorbim relaxati in toaleta, cand cineva ne-a lovit cu putere si dintr-o data usa din exterior, care s-a trantit de perete...Intuitia va functioneaza astazi la capacitate maxima! Aveti dreptate! Era directorul adjunct! Bine ca am avut inspiratia de a ne stinge din timp  tigarile... 

Timpul liber ni-l petreceam tot impreuna, eu, Claudia si Karina: mergeam la concerte in aer liber, ne plimbam, insa mai tot timpul frecventam localul nostru preferat: Cafe Colt....Il gaseam la fel cum il gasim si astazi, in Piata Unirii, cu mesele lui mici si rotunde si scaunele grele din lemn si fier forjat. Mergeam acolo in fiecare weekend, nu inainte de a ne aproviziona din Piata 700, cu cate doua pachete de tigari, pe care reuseam sa le fumam in cele trei ore cat stateam pe acolo. Intr-una din datile in care-am intentionat sa ne lasam de fumat, ne-am cumparat in loc de tigari, acadele...Evident, metoda sortita esecului... Eram figuri obisnuite ale localului impreuna cu alte cateva persoane. De altfel cred ca a ramas memorabila intalnirea cu unul dintre  clientii obisnuiti ai barului, pentru ca dupa ce-ntr-una din zile am decis noi trei sa facem pas peste ultima ora, plecand pe bulevardul C. D. Loga inspre centru, la trecerea de pietoni inspre gradina de vara a cinematografului Capitol, ne-am intalnit cu acesta, iar eu entuziasmata foarte, i-am sarit in fata si fara alta introducere  l-am intrebat: "Esti din Colt? Vii din Colt?"...-)) Tipul a ramas socat...fetele au izbucnit in ras...

Cateodata, organizam petreceri in pijamale. Intotdeauna la Karina acasa, in timpul carora ne pozam, jucam carti, in special poker si faceam incantatii. Bineanteles ca erau petreceri presarate cu mult fum de tigara si cu ceva bautura... Dar nu prea multa, normal... Noi preferam whisky cream...

Asa era existenta noastra la vremea aceea... Doar ca pe langa faptul ca fumam, actiune transformata in trend inca de pe atunci in randul liceenilor, frecventam localuri si organizam petreceri in pijamale, ne mentineam, bineanteles, si-n pas cu moda. Eu mai mult sau mai putin, fetele o faceau sigur. De altfel cred ca pot sa spun ca eu eram de-a dreptul un cosmar pentru Karina, pentru ca aveam tendinta de a-mi achizitiona aceleasi modele de haine si de incaltaminte ca si ea....Desigur, de culori diferite...-)) Dupa cum vedeti, nu exageram deloc...-)). Lucrurile, intre timp, au luat o alta turnura...

Si ca tot veni vorba de moda, imi amintesc ca atat eu cat si Karina, am avut probleme cu incaltamintea, culmea, modele diferite si din cate-mi aduc aminte, in anotimpuri diferite. Asa se face ca si-a achizitionat Karina intr-un inceput de iarna o pereche de bocanci, foarte aratosi si care erau pretutindeni si de catre toata lumea apreciati. Ei bine, intr-una din dupa-amieze, pe cand ne intorceam noi doua pe jos de la scoala, undeva in fata magazinului Bega, in fata a catorva bisnitari, Karina, purtand un fas rosu, a ajuns cu bocancii ei pe o suprafata de gheata, a cazut pe burta, si a alunecat...Zici ca era Mos Craciun!-))  Pe de alta parte, eu mi-am cumparat o pereche de pantofi foarte inalti, diferiti de tot ce avea Karina, cu un design chiar reusit, dar pe care eram cu totul lipsita de echilibru. Cred ca i-am incaltat de maxim trei ori dupa care i-am pus deoparte si m-am declarat multumita ca picioarele mele nu au suferit stricaciuni majore...Imi amintesc cum intr-o dimineata, venind inspre scoala, m-am intersectat in Piata Libertatii cu tramvaiul 5, cu care venea Karina. Vazandu-ma din tramvai, Karina a coborat, insa a ramas surprinsa de faptul ca nu ma mai regasea pe nicaieri... Intr-un final, m-a depistat undeva pe suprafata asfaltului, facand incercari greoaie si inutile de a ma ridica...-)) Pot doar sa va spun, ca nu a fost singura "tranta" pe care-am tras-o vreodata din pantofii mei...


                            - SFARSIT -     

ANI DE COLECTIE: PARTEA a VIII - a

De la finalizarea celei mai recente postari, m-am tot gandit cum s-o concep pe urmatoarea. Adica pe asta. Dar nu mi-a venit nicio idee geniala din motive lesne de inteles, legate de memoria mea de lunga durata, care e cam selectiva. Ma gandesc ca asa e si a voastra. Asa ca fara vreo alta introducere si fara prea multe alte explicatii decat cele mentionate in multe din postarile anterioare, va redau, ad literam, cateva din compozitiile Karinei, intotdeauna pline de ironie si umor:

SURPRIZE, SURPRIZE (Parodie)

"Tu esti handicapat, nu-i asa?
Asa-i...
Nu te poti deplasa singur, nu-i asa?
Asa-i...
Trebuie sa te ajute cineva, nu-i asa?
Asa-i...
Nu poti face nimic singur, nu-i asa?
Asa-i...
Te-ai juca precum ceilalti copii, nu-i asa?
Asa-i...
Si nu poti, nu-i asa?
Asa-i...
Si ti-ar placea sa alergi, nu-i asa?
Asa-i...
Dar nu poti, nu-i asa?
Asa-i...
Ti-ai dori sa te plimbi, nu-i asa?
Asa-i...
Dar nu poti, nu-i asa?
Asa-i...
Si ai venit aici, nu-i asa?
Asa-i...
Dar nu singur, nu-i asa?
Asa-i...
Si esti trist, nu-i asa?
Asa-i...
Nu-i nimic, nu-i asa?
Asa-i...
Poti pleca, nu-i asa?
Asa-i...
Urmatorul...
Nu-i asa?"

Pentru o mai buna intelegere si descifrare a textelor care urmeaza, am sa redau cititorilor in necunostinta de cauza cateva detalii legate de terminologia folosita in redactare. Astfel, numele Claudiei era si este inca Somosan, iar al Aidei s-ar putea sa mai fie inca Ciolan. Probabil ca acum veti remarca si intelege derivatele...


Rubrica ANUNTURI:

"Astazi, 24 martie 1999, la Teatrul de Papusi Timisoara, veti putea urmari uimitorul spectacol al papusii rupte Ciolo si al papusii umflate Şomo.

Nu pierdeti ocazia!

Intrarea libera."

Atentionare METEOROLOGICA:

"Pe azi se anunta vreme variabila, cu caderi de ciolani pe ici, pe colo, precipitatii gen Claudia in Vest  si masele cu puroi in Est. Deci nu iesiti din casa!"

Anunt umanitar:

A evadat un

"S-a gasit in zona Ciolanesti un catel mic, nu e de rasa, chior de ochiul drept, cu falci umflate, combinatie intre roscat si maro, mic si foarte nesemnificativ.  Cine-l recunoaste sa-l ia de la noi pentru ca e foarte galagios. 

                

                                                                                                            

Va multumim!"

P.S. Raspunde la numele de Homo.

In compozitiile ei, Karina, canta amorul neputincios al lui Ducu pentru Claudia ...

P. S.: Ducu era un tip solid, cu un an mai mare decat noi, caruia noi fetele, in spirit de gluma, i-am bagat in cap faptul ca il place Claudia, lucru de altfel neadevarat, dar care tot dandu-i tarcoale fetei, in cel mai agresiv mod posibil, s-a indragostit lulea de ea. Si cand spun agresiv nu exagerez intru nimic. Claudia era de-a dreptul terorizata de acest Ducu. O imbratisa, pupa, strangea, scutura etc, ori de cate ori o vedea. Si ei nu-i placea... 

Scrisoare catre Claudia: 

                                                "Mult dorita si ravnita mea Claudia,

Intr-o seara tarzie de septembrie, am intalnit un suflet bland, o raza de lumina, un inger.

Alergam pribeag in noapte, dorindu-te, ravnindu-te, visandu-te, dar intr-o clipa mi-ai spulberat speranta, mi-ai scuturat prea repede petalele acelui trandafir rosu in cap.

Eu te iubesc, te ador si pe Yetti il omor pentru tine.

Ingerul in care credeam avea un chip demonic, ascuns. Nu cred ca voi mai putea alerga asa prin noapte ( mi s-au rupt sosetele ) ca atunci cand ma iubeai. Voi deveni un pustnic, voi deveni un salbatic, departe de lume, precum omul zapezilor. Intotdeauna am fost fan Yetti ( schimb postere cu BSB, Britney Spears, Sonique, pe materiale cu si despre Yetti ).

M-au cutremurat vorbele tale. Nu credeam ca o fiinta atat de firava ma poate rani mai rau ca sulitele mele. Voi arunca in vale in fiecare seara cate o sulita pentru tine, in semn de profunda adoratie.

Sufletul imi este ranit, adidasii imi sunt rupti, sulitele frante si toate au o cauza comuna: TU!

Ma vei avea pe constiinta, ca pe un spin din acel trandafir scuturat (chel).

                                                                                                     Te imbratisez pana te strivesc, 

                                                                                                                            Al tau,

                                                                                                                                              Yetti"

La final nu lipsea antetul sub forma de talpa, asa cum poate fi vazut in imaginea de mai sus...

...dar si iubirea fara rost de izbanda a Claudiei pentru Eugen ....

P.S: Eugen era flebetea din liceu a Claudiei. Sincer, eu nu sunt convinsa ca ei au facut vreodata cunostinta.-)) Cert e ca el era un tip inalt, cu ochelari si care dupa spusele Claudiei (nu ca ar fi avut vreodata vreo dovada in sensul asta) avea fata foarte fina si fara cosuri...De altfel Claudia ii repeta aproape obsesiv aceasta din urma caracteristica-))...

"Claudia si Eugen,

O iubire din eden,

Claudia-l ademeneste,

Il iubeste, il slaveste,

Dar pe el il lasa rece

Face orice ca sa plece

Doar ca nu-l tin adidasii

I se rup si face pasii 

Cu picioarele pe-afara.

Mai un pic si o sa moara.

Si-ar putea vedea in fata

Toata viata lui de rata.

Doar ca este chior de pusca.

Nici nu vede in ce musca.

Fuge, cade, se prelinge

Si deodata o atinge.

Ochelarii i se sparg

Si o vede foarte vag,

Pe Claudia."

  P.S: ACEASTA POSTARE ESTE UN PAMFLET. PERSONAJELE MAI SUS  MENTIONATE NU SUNT FICTIVE.                            

ANI DE COLECTIE: PARTEA a VII - a

ANI DE COLECTIE: PARTEA a VI - a

Cateodata ne comportam ca niste veritabile kamikaze. Si probabil ca cel mai elocvent exemplu in sensul asta este Claudia. Dupa ce-ntr-o dimineata si-a copiat intr-o doara tema la latina, s-a gandit ea sa raspunda. Pentru ca asa se dadeau notele la latina. Din tema. Aveam de analizat toate cuvintele dintr-un text dat, iar profesoara alegea in mod aleatoriu cateva cuvinte pentru a le verifica modul de analiza. Si-n functie de asta eram notati. Si uite-asa isi anunta Claudia intr-una din dimineti dorinta de-a raspunde la latina, dupa ce si-a copiat cateva pagini de tema. Profesoara si-a dat acordul si cateva cuvinte pe care Claudia sa le analizeze. Culmea ironiei a fost ca niciun cuvant nu se gasea analizat in caietul Claudiei si ea trebuia sa dea de fiecare data acelasi raspuns: "Nu-l am!" sau "Nu stiu". Era foarte amuzant. Imi amintesc ca pana si profa' isi ascundea cu greu intentia de-a rade. La sfarsit a intrebat-o pa Claudia: "Tu esti un kamikaze?" Nota, va dati seama, a fost una pe masura raspunsului. Noi, in spate, ne abtineam cu greu sa nu radem. In pauza n-am mai reusit aceeasi performanta si-ntreaga zi ne-am distrat pe tema asta.

Orele de economie erau extraordinar de stresante. Faceam cu profesorul Mariş Vasile, poreclit "Ţapul". A reusit performanta de-a lasa toata clasa corigenta, mai putin trei sau patru elevi...Un an mai tarziu era profesorul nostru de filosofie. Ca si-n anul precedent, eram terorizati de simpla lui prezenta. Nu stiu care-i mai este acum naravul, dar pe vremea noastra, venea la ora, cand turmentat si rosu ca racu' la fata, cand nu, insa intotdeauna cu aceeasi predispozitie inspre a face misto. Si-ntra in clasa, isi punea picioarele pe catedra si-ncepea sa spuna: "Am venit azi dimineata la scoala si...m-am intalnit cu portarul!". Dupa care-ncepea sa rada in hohote si noi stresati radeam impreuna cu el. Dar asa radea de parca latra. Si radea cat radea dupa care se oprea la fel de brusc precum incepea si se uita iscoditor prin sala parca sa vada care rade mai mult decat el. Si nu stiu de ce dar parca tot timpul se uita inspre coltul nostru vesel de la geam. Dar noi aveam grija sa ne oprim la timp. Nicio secunda in plus. Sincronizarea era perfecta. Iar noi, elevii, dintr-o data deveneam seriosi  si inima ni se facea cat a unui purice. Starea lui de spirit era foarte schimbatoare...Dar hai sa fac putina lumina in mintea cititorilor mei si sa va spun cine era in realitate "portarul". Ei bine, "portarul", era nimeni altul decat directorul adjunct din acea vreme, profesorul Murgu, de care va povesteam eu intr-o postare anteriora. Nu erau cei doi in relatii prea cordiale...va dati si singuri seama. Motivul pentru care directorul adjunct fusese poreclit de catre profu' de filosofie "portarul" era faptul ca in fiecare dimineata pana la ora 08.00 statea la poarta si verifica uniformele. Daca n-o aveai, nu intrai. Si nu vorbesc despre orice fel de uniforme. Erau de firma, normal.=))Fusese contractata firma  "Pif" care facea niste uniforme pe care lumea-n general le ura. Eu o aveam inca din vremea gimnaziului dar pana-n respectivul moment nimeni nu ma obligase s-o port. Insa in timpul liceului, cel putin o piesa de uniforma devenise obligatorie. Asa ca ne inghesuiam in geanta cate-o vesta sau cate-o fusta pe care-o trageam peste blugi inainte de-a intra in scoala. Si-n clasa le dadeam jos, normal. Uneori mai venea cate-un control inopinat in timpul orelor, facut tot de directorul adjunct. Si cand ii auzeam vocea de pe hol, ne scoteam fustele din genti si de multe ori nici nu reuseam sa le imbracam sau sa le incheiem la nasturi ci pur si simplu ne acopeream cu ele. Peisajul de dimineata din fata liceului Loga facea toti banii. Zburau piese de uniforma din toate directiile si de pe la toate geamurile, pentru ca normal ca existau si persoane care-si uitau uniformele acasa si trebuiau sa intre cumva in scoala. 
Dar am deviat putin de la subiect. Asa ca inchid paranteza pe care-am omis sa va spun ca o deschid si revin la subiectul principal al discutiei: ora de filosofie. Va ziceam ca orele de filosofie erau mai putin stresante decat cele de economie insa noi eram foarte grijulii. Nu vroiam sa iesim in niciun fel in evidenta in peisajul general al clasei. Dar intr-o zi nu am mai reusit sa evitam lucrul asta. Actiunea se petrecea in fata clasei, unde profu' de filosofie purta o discutie, in opinia lui probabil foarte interesanta, despre Kant cu cateva colege: Liza Chiranu, Oana Cerlea si Moni Moga. Crezand noi ca nimeni nu e atent la noi in acele momente, am inceput sa ne jucam "avioanele". Cand pe neasteptate, se-ntoarce profu' inspre coltul nostru, ne vede si-si da seama de ce faceam cu toate ca stateam dupa cum v-am mai spus in ultimele doua banci. "Uite! Colegele voastre joaca <avioanele>!", zice el si ne cheama in fata clasei sa raspundem. Ne-a intrebat pe fiecare-n parte care-a fost tema discutiei dar niciuna nu avea habar asa ca ne-a dat la fiecare cate-un 1, pe care l-a si trecut in catalog...Groaznic! Reusisem sa luam cate-un 1 la unul dintre cei mai aprigi profesori din liceu. Asta e! Unde nu-i cap, vai de picioare! Nu va mai povestesc de stresul prin care-am trecut dupa...

ANI DE COLECTIE: PARTEA a V - a

La orele de limbi straine eram despartite si grupate dupa cum urmeaza: Karina, Claudia si Aida urmau cursurile de franceza principal in vreme ce eu, se presupune, studiam engleza ca prima limba. Si zic se presupune, pentru ca aveam in primii doi ani de liceu o profesoara de engleza care ora de ora ne vorbea doar despre religie. Tin minte c-am facut greseala de-a merge la ea la o singura sedinta de meditatii, impreuna cu Adrian Cerbu, pe vremea aia inca al meu coleg de clasa, in timpul careia ne-a vorbit despre psalmi si chiar ne-a cantat la chitara, evident, cantece de natura religioasa. Din fericire, de cele mai multe ori invat din greseli, asa ca a doua oara nu i-am mai calcat pragul casei...Singura parte interesanta a orelor de engleza aveau loc in pauza cand se-ntorceau fetele de la franceza si asteptau pe la usa. Si-atunci Aida incepea sa grohaie pe la usa si sa scoata diverse alte interjectii ori sa strige numele vreunuia din clasa, starnind rasul tuturor...

Pentru limba a doua de studiu eram impartite in mod egal: eu si Claudia studiam germana, iar Aida cu Karina, engleza. Tin minte ca-n timpul orei de germana ne mutam in banca a doua de pe randul de la perete, unde ne faceam de cap toata ora. In spatele nostru stateau Adrian Sireca, Emanuel Muller si Raul Racheru, lucru suficient sa ne deconcentreze toata ora. N-as putea spune acum ce faceau baietii astia de reuseau sa ne aduca in stadiul ala, dar despre orice-o fi vorba, e sigur ca-l faceau foarte bine. Radeam cu lacrimi, ora de ora, timp de aproape 50 de minute. Si-aveam in ciclul inferior al liceului o profesoara foarte blanda si probabil inzestrata cu infinit de multa rabdare de-a reusit sa ne suporte atata vreme. Se numea Maria Jinca si culmea e ca din nu stiu ce motiv ma simpatiza foarte mult, as indrazni chiar sa spun ca-i eram draga. Si chiar nu-nteleg de ce, pentru ca uitandu-ma acum in urma, nu pot decat sa cataloghez comportamentul meu de atunci drept unul jegos. E-adevarat ca faceam intotdeauna ce mi se spunea dar tot adevarat e si ca profitam de pe urma faptului ca ma placea pentru a deranja ora si a fi vesnic neatenta, stiind ca nu mi se va intampla nimic. Era singura ora la care-mi permiteam sa afisez un asemenea comportament. Iar temele la germana...adevarul e ca rareori ni le faceam. Si eu si Claudia! Omiteam de cele mai multe ori sa le facem, fie din comoditate, fie, recunosc, din nestiinta...Bine! Sa n-aveti impresia ca noi eram singurele lenese din clasa! Mai erau si altii doar ca ceilalti nu constituie subiectul discutiei noastre de astazi...Klara Stephanian, cea mai buna eleva la germana, era constiincioasa in a-si face temele si n-o deranja sa ni le dea si noua...

De altfel cred una dintre cele mai mari boacane pe care le-am facut pe vremea cand eram eleva s-a-ntamplat tot in ora de germana. Aveam vreo patru ore de germana pe saptamana, profilul nostru fiind de turism si axandu-se pe geografie si limbi straine. Doua din cele patru ore de germana erau legate intr-o zi de miercuri, daca-mi amintesc eu bine. Asa ca eu si Claudia ne-am gandit ca am putea sari peste una din orele cu pricina. Le-am cooptat in echipa si pe Aida si Karina si-am hotarat sa mergem sa ne relaxam putin in targul amenajat undeva in spatele actualului centru comercial Bega. Planul era unul bine pus la punct si nu avea cum sa dea gres. Aveam sa lipsim o singura ora de germana, dupa care, cu un pretext oarecare ne intorceam pentru cea de-a doua, stiind ca profa', din prea multa simpatie, va accepta orice scuza tampita venita din partea noastra. Zis si facut! Doar ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ...Ne-am intors foarte relaxate la scoala pentru cea ce-a doua oara conform scenariului descris mai devreme, cand in drumul spre clasa, ne intalnim c-un coleg de la franceza, Alex Ghiroceanu, care ne spune: "Ba! Mergeti repede-n clasa c-aveti teza la germana!". Era evident ca eu si Claudia eram profund mirate pentru ca reactia noastra a fost ceva de genul: "Daaa!". Karina si Aida au inceput sa rada-n hohote, in vreme ce eu si Claudia am ramas socate pentru cateva secunde. Am incercat sa ne dam seama daca stiam de faptul ca in ziua respectiva aveam teza si pur si simplu am uitat, in schimb am realizat ca-n realitate n-am detinut in niciun moment informatia. Am mai stat foarte putin pe hol cat sa ne adunam de pe urma socului suferit, dupa care-am alergat inspre clasa in care elevii constiinciosi dadeau teza. Era clar ca de fapt chiulisem si-am dat-o-n bara. O stiau si colegii si evident ca a dedus lucrul asta si profesoara, in ciuda motivelor invocate de noi. Deznodamantul a fost insa unul fericit. Ni s-a permis sa dam teza in cea de-a doua ora si tin minte ca pe deasupra mi-a mai dat si nota 8... In ciclul superior al liceului ne-a fost schimbata profesoara, venind Klara Albota, o femeie care-a coborat militaria din pod...

ANI DE COLECTIE: PARTEA a IV - a

Si da, va ziceam despre Aida ca avea o gura foarte-ncapatoare. Nu stiu cum mai e astazi pentru ca n-am mai vazut-o de  mai bine de 10 ani...dar oricum ar fi...sper sa n-ajunga vreodata sa citeasca postarea asta si sa vada ce-am zis despre gura ei. Aida era foarte stresanta: ne musca, ne pisca, ne pupa, ne lingea obiectele sau pur si simplu pe noi... Cea mai afectata, ca sa zic asa, era Karina. Desi daca ma gandesc acum bine, Karina avea si ea de castigat de pe urma faptului ca ceasul ei, intotdeauna fara curele, ajungea in mod constant in gura Aidei. Nu apuca sa se depuna praful....asta e bine, nu?=)) Oricum, erau foarte comice grimasele Karinei de dupa fiecare degustare de ceas de-a Aidei, insotite intotdeauna de un "biex" si de o urgenta dezinfectare.  O intamplare comica a avut loc intr-una de orele de psihologie. Aida i-a luat din nou Karinei ceasul, l-a bagat in gura si nu vroia sa i-l inapoieze. Karina, simtindu-si ceasul in primejdie, a inceput sa traga de Aida si sa-i aplice si cateva palme peste spate. Profa' de psihologie, o tipa de altfel tanara, a vazut-o pe Karina si fara sa-i ceara explicatii de niciun fel, a venit la ea si-a urecheat-o. Ati ghicit! Karina a urat-o instantaneu! Probabil ca a fost prima si ultima oara cand cineva a indraznit sa se atinga in halul ala de urechea ei...=)) Drept urmare avea grija ca aproape de la fiecare ora de psihologie sa-si ia liber. 

De altfel eu si Karina prin clasa a X-a, cred, ne luasem mult liber. In primul semestru ne imbolnavisem grav de-o chiulangita cronica acuta. Avusesem o perioada in care abia daca mai ajungeam pe la scoala. Eu veneam pe jos dinspre Piata 700 iar ea venea cu tramvaiul 5 din Ronat si aproape intotdeauna ne intalneam in Piata Libertatii, unde ea cobora si hotaram impreuna ca nu era o zi buna pentru scoala...Astrele ...nu ne erau favorabile... Alteori ajungeam chiar pana-n fata la Loga si cand  sa intram gandeam si noi logic: "De ce sa ne grabim? E si maine o zi! Venim incepand de maine!" si plecam...Imi aduc aminte cum am intrat intr-o dimineata in clasa si aducandu-ne aminte ca prima ora era de istorie, am luat-o iar din loc...Si duse-am fost toata ziua...Destinatia era-ntotdeauna aceeasi: Parcul Copiilor. Pe atunci arata bine. Faceam turul parcului cu trenuletul sau  ne plimbam cu vaporasul pe Bega, ne dadeam pe topogane (mai mult Karina ca mie-mi era frica) etc sau pur si simplu stateam la suc, vorbeam si jucam TOMANAP...Rareori le luam cu noi pe Claudia si Aida. Imi amintesc cum intr-una din datile in care eram in parc  in efectiv complet, dupa ce ne-am facut intrarea trimfala peste gard, ne-am schimbat in echipamentul de educatie fizica, unul incomplet de altfel, pentru a nu ne murdari hainele de strada dandu-ne pe topogan. Spun incomplet pentru ca in afara de Claudia, niciuna din noi nu avea adidasi, doar sosete. Asa ca ne-am dat pe topogan in sosete...=))Am putut sa facem asta pentru ca parcul era pustiu, fiind inchis...ca doar nu din placere am sarit noi gardul...Doar eram niste doamne!=))Mda...acolo nu ne plictiseam niciodata... In fine... Scapasem cu totul de sub control. Asta pana cand dirigentele nostru, profesorul Bota Mircea, Dumnezeu sa-l odihneasca, vazand ca situatia i-a scapat din maini, s-a gandit sa anunte directorul adjunct, prieten de-al lui. Asa ca ne-a chemat directorul, pe atunci profesorul Murgu, la el in birou. Imi aduc aminte cum un sfert de ora cat am stat acolo, a urlat in continuu la noi si ne-a amenintat. Concluzia era ca daca mai chiuleam o data, ne exmatricula. Ne-a speriat teribil in ziua aia. Imi amintesc cum eu nu mai puteam sa-mi stapanesc lacrimile. Dar din acea zi noi nu am mai chiulit...decat foarte rar, doar daca era absolut necesar si pentru maxim o ora. Eram vindecate! Acum nu pot decat sa le multumesc...Stiu ca suna ca un cliseu dar...Oamenii astia doi chiar ne-au salvat! 

ANI DE COLECTIE: PARTEA a III - a

Ultima banca, randul de la geam. Acolo stateam eu. Si tot acolo statea si Karina. In fata noastra Claudia si Aida. Lumea se referea la noi ca la coltul vesel. E evident de ce. Radeam mai mereu de noi sau de altii dar intotdeauna cu motiv. Fiecare avea talentele ei. Karina facea niste caricaturi foarte reusite si scria poezii. Claudia era la fel o foarte buna desenatoare insa spre deosebire de Karina, era mai mult inclinata inspre frumos decat inspre ironic. Aida putea sa manance oricat, oricand  si orice si cand zic asta ma refer ca de la sandwich-uri si pana la ceasuri, absolut orice era-n pericol de-a intra in gura ei. =)) Iar eu...eu desenam cai. Dar ce cai!=)) De multe aduceau a caini.=)) Si-acum cand ne uitam la ei ne-apuca rasul. In realitate insa, talentul sau mai bine zis pseudotalentul meu era umbrit de imaginatia, creativitatea si-n general calitatile artistice ale fetelor. Raman in istorie celebrele "Tarzan, debil mintal" in diverse ipostaze, "cerbul derutat" sau "pianistii"... Pe scurt: trei artiste si-o gurmanda.Si daca tot veni vorba de istorie, la una din tezele la materia cu pricina, Karina care nu stia nimic, s-a gandit sa umple intr-un fel spatiul de pe foaie asa ca a facut caricatura profului, iar eu, pe foaia mea, i-am desenat un cal...Evident ca nici eu nu stiam nimic. Caricatura facuta de Karina a fost foarte reusita... Si...gata teza...Noroc ca profu' avea simtul umorului. De altfel fara umor nu cred c-am fi putut trece cu bine de orele de istorie. Nu le-am avut niciodata la suflet. Nici eu, nici Karina. Uitandu-ma acum in urma nu-mi pot da seama de ce. De ce pe atunci istoria era sinonima cu dezinteresul... Pentru ca acum sunt aspecte ale ei care chiar imi plac si-mi par interesante. Si daca nu ne trezea interesul, normal ca nici n-o invatam. 

Si-apoi venea domnul profesor B. care avea propriul lui stil intortocheat de notare. Indiferent de cate note aveau elevii, trebuia sa raspunda cel pe care picau sortii si spun asta parafrazandu-i propria-i exprimare. Mai exact, stand cand drept, cand cu barbia aproape de catedra si schimbandu-si brusc pozitia dar ramanand intotdeauna cu degetul aratator intins, domnul profesor B. isi cauta victimele. Si-si rotea amenintator degetul prin aer pana cand intr-un final cu ochii-nchisi si-l arunca pe caietul lui personal si nimerea pe numele vreunui nefericit...Si nu spun intamplator victime...se stie ca eu si Karina eram la propriu niste victime. Si nu stiu cum se facea dar mai tot timpul sortii ne alegeau pe una din noi. Si profu' se uita la noi cu o privire galesa care te facea sa crezi ca nu la istorie ii sta capul in momentele alea si ne-ntreba cu un glas mieros si cu zambetul pe buze ce-am invatat. Si de aici incolo scenariile erau la fel...Ne ridicam in picioare si-i spuneam plictisite ca ...n-am invatat. Cu o ultima speranta el ne zicea..."Bun...hai sa vedem ceva din recapitulare...". Bineanteles ca era doar pierdere de vreme...
Memorabila ramane la capitolul intamplari penibile, ziua in care-am avut inspectie la aceeasi istorie. Imi amintesc cum a venit un inspector care s-a pus vizavi de noi, pe randul din mijloc si care n-a facut altceva decat sa manance mentosane toata ora. Din cand in cand isi mai scapa cate una pe jos. Bineanteles ca intamplarea a servit mai tarziu drept muza talentului de neegalat al Karinei... Dar sa ne intoarcem la oile noastre... Ei bine, surpriza, pe cine credeti ca au picat sortii in acea zi? Pe mine, evident! Si evident, conform tiparului cunoscut,m-am ridicat cu aceeasi nonsalanta pe care-o afisam de obicei si-am spus adevarul... Ca n-am invatat...Inspectorul a ramas mut de uimire...Nu-si putea imagina cum se face ca exista si persoane carora nu le place istoria. La sfarsitul orei ne-a facut observatie, amintindu-ne ca vine bacu'. Dar noi l-am linistit spunandu-i ca vom da bacu' din geogra. Ceea ce-am si facut. Am fost singurele patru fete din clasa care-au optat pentru geografie la bac'.

Dar ce e mai comic de-abia acum urmeaza... Intr-o zi Claudia si Aida au adus la scoala o pereche de manusi chirurgicale pe care le-au umflat si pe care-au scris cu markerul "ţâţa 1" si "ţâţa 2".=)) Pentru ca profu' de filosofie intarzia sa apara au iesit sa se joace cu ele pe hol si la un moment dat si-au aruncat "ţâţele" in clasa vecina unde avea ore profu' de istorie. Copiii au inceput sa rada in hohote si fetele noastre au venit sa se ascunda in clasa. Iesind pe hol, nu i-a fost greu profesorului de istorie sa deduca de unde proveneau "ţâţele". Asa ca a venit cu ele la noi in clasa dar acolo bineanteles ca nimeni nu avea habar cum au ajuns "ţâţele umflate" in clasa vecina. Intre timp a venit si profesorul de filosofie surprinzandu-l pe cel de istorie cu "ţâţele" in pragul usii noastre. "Cei care prefera prelungirile au prioritate" i-a spus profesorul B. profesorului de filosofie....si s-a retras...Coincidenta a facut ca imediat dupa ora de filosofie sa avem istorie. A venit profesorul B. in clasa uitandu-se zambind inspre coltul nostru simtind probabil ca undeva acolo e posesorul "ţâţelor"....=))

± 29

23 iulie 1982. Cu 29 de ani in urma. In rest nimic neobisnuit. Doar inc-o zi normala, ca oricare alta, din viata oricarei femei insarcinate. O zi cu pofte. De data asta pofta de branza...Noroc ca piata e la doi pasi... 
De fapt mai mult sau mai putin noroc. Gasesc ceea ce caut dar se pare ca va trebui sa mai astept putin pana sa pot s-o si mananc. Se pune furtuna. Vantul bate, fulgerele si tunetele isi fac de cap si ploaia ropoteste. Simt ca mi-e frig si frica asa ca imi aman drumul spre casa. Atrag atentia celor din jurul meu. O femeie se apropie de mine si ma-ntreaba cand trebuie sa nasc in timp ce ma acopera cu unul din sorturile ei. Pare putin mai cald acum. Ii spun ca mai am o saptamana. Intre timp se-opreste si ploaia asa ca ma-ntorc acasa. 
Fac un dus si-ncerc sa dorm. Zadarnic. Durerile nu-mi dau pace. Dupa o noapte de nesomn mergem la maternitate unde astept cuminte pana pe la 21.30. E 24 iulie. 8 cm.  Dilatarea nu e cine stie ce dar doctorul nu mai are rabdare asa ca decide ca e momentul sa nasc.
"Impingeti doamna Miu, impingeti!"
"Nu pot domnule doctor, mi-e frica sa nu fac...."
"Nu conteaza ce faceti doamna Miu dar faceti odata ceva!"
Si-asa am aparut eu...


                        *********


Si-acum imi traiesc ultimele clipe ale celor 28 de ani ai mei...Si constat ca in momentul asta suna uimitor de bine numarul "douazeci si opt". Cu siguranta mult mai bine decat va suna vreodata "douazeci si noua". Si asta desi anul trecut, pe vremea asta, evident ca uram din suflet numarul "douazeci si opt", la fel de mult precum il urasc acum pe "douazeci si noua" dar cu siguranta nu indeajuns pe cat il voi detesta intotdeauna pe "treizeci". Mi-e greu sa ma gandesc la asta... Cineva sa scoata pur si simplu data de 24 iulie din calendar...e singura dorinta pe care mi-o pun anul asta...

ANI DE COLECTIE: PARTEA a II - a

Si eram in vremea liceului pasionata si indragostita ba de Roberto Baggio, ba de Kevin Smith si David Boreanaz, actorii care-i intruchipau pe zeul razboiului, Ares, din "Xena, printesa razboinica" respectiv vampirul Angel din "Buffy, spaima vampirilor". Observati ca inca de pe atunci ma simteam atrasa de personajele neaparat negative...Nu ratam niciun episod dar ce e mai grav e ca nu-i lasam nici pe altii s-o faca. Ma apuca si acum rasul cand imi amintesc de halul in care-o grabeam pe Karina pe strada ca nu cumva sa rateze vreun episod din Xena... Se stie ca noi terminam orele in jur de ora 14.00 si tot pe atunci incepea si serialul asa ca plecam intr-un suflet de la scoala si m-asiguram ca prinde Karina tramvaiul 5. Nu de alta dar altfel pierdea bunatate de episod... Si asta era de neconceput pentru mine. Mai apoi a aparut si pasiunea pentru vampiri. Nu va mai spun ca s-a-ntamplat sa mi se strice televizorul si timp de cateva saptamani m-am dus pe capul vecinilor mei proaspat casatoriti de la etajul 1 sa ma uit la "Buffy, spaima vampirilor"...Si astea sunt evenimentele premergatoare intamplarii la care vroiam de fapt sa fac referire astazi pentru ca...

Intr-o zi, a aparut o stire foarte interesanta intr-un ziar local... Cum ca paznicul cimitirului din calea Lipovei, ar fi vazut persoane ciudate intr-una din nopti in cadrul incintei pe care-o pazea, persoane despre care credea el ca ar fi vampiri. Ancheta politiei era in derulare. Dupa ce ne-am sfatuit, am concluzionat noi ca trebuie sa existe un sambure de adevar in toata povestea, ca nu iese fum fara foc etc...asa ca ne-am hotarat sa demaram o ancheta serioasa pe cont propriu... Ca doar stiti si voi vechea vorba...Daca vrei ca un lucru sa iasa bine...fa-l cu mana ta!

Si-asa ca intr-o vineri seara, dupa lasarea intunericului, eu, Karina si Claudia am plecat sa dezlegam misterul. Aveam la noi toate instrumentele necesare pentru a detecta si a ne apara de-un vampir: un cutit (in lipsa unui tarus), un catel de usturoi, apa sfintita, minim o cruce, o oglinda si-o sticla de rom ieftin cumparata din 700. Sase lucruri care nu trebuie sa lipseasca din trusa oricarui vanator de vampiri care se respecta... Dar surpriza! Odata ajunse acolo...am constatat ca portile cimitirului erau inchise. Asa ca-n lipsa altor optiuni, am aruncat cateva priviri iscoditoare inauntru, n-am constatat nicio neregula, am mai facut cateva ture de cimitir, pana am topit tot romul si ne-am intors acasa, convinse ca: "Adevarul e dincolo de noi!"...
Dar intre noi fie vorba..."vampiri" exista, chiar daca nu i-am descoperit noi intr-un cimitir, in miez de noapte...

ANI DE COLECTIE: PARTEA I

Nu stiu daca a fost cea mai frumoasa sau cea mai fericita dar sigur va zic ca a fost una dintre cele mai amuzante perioade din viata mea, presarata cu intamplari pe care probabil ca niciodata nu le-am apreciat la adevarata lor valoare, valoare inestimabila astazi, decat in momentul in care le-am pierdut... Si cred ca acum vorbesc in numele a mai multor persoane care privesc poate ocazional si cu nostalgie la anii pierduti de-acum in imensitatea timpului, la anii de liceu...Si stiu ca pare un cliseu, dar ai nostri au fost chiar speciali...Ani de colectie, la propriu si la figurat, asa ca ma voi stradui ca postarea aceasta ca si cele care urmeaza referitoare la trecutul pe care-l "dezgrop" astazi sa fie la randul lor de exceptie...Si uite ca profit iar de ocazie ca sa ma mai intorc o data-n timp si sa-mi amintesc de profu' de geogra, de stresul de la orele de economie, de pauzele in care fumam stresati in toaleta ori pur si simplu inhalam fum si nu numai, de zilele in care chiuleam si stateam cu orele prin parcul copiilor sau de momentul in care-am plans la banchetul de absolvire ca niste copii...dar asta si eram... 
Si ca tot veni vorba de profu' de geogra, am fost de multe ori intrebata de ce am ales geografia. Si probabil ca multi se asteapta sa le zic ca am fost olimpica la geografie, ca m-a pasionat intotdauna sau cine stie ce de genul dar in realitate n-a fost nimic din toate  astea. Am facut-o pentru ca pur si simplu in clasa a 12-a ni s-a schimbat profu' de geografie care a reusit sa-mi cultive interesul pentru materie. Era si sunt convinsa ca a ramas acelasi tip senzational de comic pe care orice-ar fi spus pur si simplu nu te puteai supara. Absolut orice se-ntampla putea sa-i serveasca drept inspiratie si scotea niste perle, pe care Claudia le culegea cu grija intr-un carnetel iar noi ne prapadeam de ras ascultandu-l. Dar...chiar si cand radeam o faceam cu bun simt...Le-am recitit si-n alte ocazii chiar si dupa terminarea liceului si culmea, aveau acelasi efect asupra noastra. Am apelat la cutiuta cu amintiri a Claudiei si azi fac publice o parte din ele, pentru a aduce un strop de nostalgie in sufletul unora sau pentru a pune cate-un zambet pe fetele altora. Orice s-ar intampla tin sa-i ofer un set de aplauze virtual domnului profesor Dan Miutescu si sper ca au fost si altii la fel de norocosi ca si noi si mai ales c-au stiut sa-l aprecieze: "Droznenco ( cu referire la Nadia), ce faci acolo? Ti-ai lasat o suvita rebela...Nu bea vin? I se pare...", "Slab? Nu tu, ea! Ce? Privesc crucis?", "Bastovanov va jumulesc in forta o ora si 20 de minute!", "Sa inteleg ca asta e pe post de Vasile Murariu? (despre Alex)", "Din lectia de azi, asta a mai miscat ceva, dar tu Velta....esti nuca de cocos !","Astia, care fumeaza, n-au stare..'s un fel de drogati.","La mine te uiti, eu sunt simpatic!", "Nu te lasa dupa Mateiu, ca e un element dubios...", "...Tanatcu, de un negru tulburator, misterios, de asa maniera ca nu stii cum s-o abordezi..; de o freza asimetrica, care o face sa foloseasca membrul superior.; Tanatcu, eu sunt un tip practic, pe care din cei 4 ii visezi?", "Lizuco, tu pe langa ea ai aspecte prescolare; daca ii dai mancare, ai impresia ca digera si sticla.", "Badita, trage maneca mai sus! Ceasul il cunoastem, de-acum e antic, spui sa ti-l schimbe !","Velta, tu esti un baiat cu epiderma subtire, finut ...", "Pantalonii sunt facuti da' mergi ca o rata.","(catre Cosmin Cioara): Ma tot framanta ceva...numarul firelor din stanga coincide cu cel din dreapta? Mai trebuie sa dai doua  si e bine...", "Nu baga faza lunga ca te jumulesc !", "(despre Bastovanov): Ai trecut si pe la Badita prin banca? Si care-a fost senzatia?!", "Drozneca este imprevizibila, a venit cu o freza ca in burghezia rusa din secolul trecut, pentru ca saptamana trecuta sa aiba o freza rebela.", "Daca mergi la Iasi, fetele acolo sunt foarte pofticioase..., daca mergi acolo Marcelino, esti in pericol !","Badita, unde ti-e rujul??! Eu sunt de serviciu, am vazut-o venind cu un ruj intens; acum a disparut...spune-mi, care e faptasul?? Badita, se poate?! Chiar de la ora asta matinala?!","Nadejda !!!" ea: "Ce-i??!!"(rastit), el: "O sa-ti fie dor de mine !!","La Norbisor asta sa-i spuneti ca daca il prind, ii rup in fiecare saptamana cate-o coasta ! N-am nimic, ii baiat simpatic..., da-i dubios, maaa !!!","Mai, astea vin..., toxicomanele astea?","Velta acum, chiar daca e frig afara, e la maneca scurta, acuma ca e cu Iulia, e in calduri...", "Vad ca-si intinde pseudopodele in zona aia...(Ghiro catre Aida)", "(profu' se uita in caiet la Ghiro): Esti om normal ??!  Asta-i scris de om normal??!!..(si-i da in cap cu caietul;  dupa ce-ntr-o ocazie anterioara ii daduse una si cu indicatorul de la harta)","Spune Nadejda, ce-ai baut cand ai fost acasa? Ceva tuica, vin..?", ea: "Nimic..suc, ceai...", el: "Ziiii...", ea: "Nuu...", el: "Nadejda, nebunatico, ziiii, ce-ai mai baut ????", "(catre Ghiro) Ba, eu nu spun "belti", eu zic "balti, sonatule !!!", "Monstru Ghiro...du-te si ia-mi un suc la jumate! (dupa ce-l primeste, il ascunde dupa cuier) Il iau de aici, ca daca il vede Badita saliveaza...","Dispare ca patrupedu-n ceata...", "Mateiu..clei de piscis, si maestrul Velta...9.", "Ba, gem de prostie aia !"
I-am dedicat un intreg capitol pentru ca la randul lui a pus involuntar, e-adevarat, bazele unui capitol, imi place sau nu, important din viata mea...Viitorul se scrie in trecut... 

S&S

Si pentru cei care nu si-au dat seama ca astazi voi vorbi despre shopping...ei bine va zic. Astazi mergem impreuna la cumparaturi. Shopping-ul! Un hobby pe cat de placut, pe atat de nesanatos (financiar vorbind) si uneori pe atat de stresant. Si stati linistiti ca mi-am ales ca de obicei corect si cu grija cuvintele. Iata partea "dezagreabila" a shopping-ului...
De pilda...De cate ori nu vi s-a intamplat, vorbesc acum cu fetele,  sa intrati intr-un magazin pentru ca ati vazut in vitrina o poseta care ati crezut ca va place, sa rugati vanzatoarea sa o scoata de-acolo ca sa o analizati mai bine si intr-un final sa va convingeti ca nu va e pe plac...sa o inmanati frumos doamnei de la ghiseu, sa mai anexati si-un multumesc si ea s-o smulga intr-un asemenea hal incat sa te faca sa crezi ca n-ar fi deranjat-o sa-ti rupa mana si sa se mai uite si urat...
Sau de cate ori nu vi s-a intamplat sa intrati intr-un magazin sa luati mai multe haine in cabina de proba, sa gasiti cate-o hiba pentru fiecare si sa nu cumparati nimic? Si normal ca o parte din ele erau inainte de intrarea ta in magazin pe-un manechin si vanzatoarea a pierdut destul de mult timp sa le scoata...si-n privirea lor la plecare parca citesti "Sa nu te prind ca mai pui piciorul in magazinul asta!", chiar daca intentiile tale initiale erau dintre cele mai bune...

Dar de cate ori n-ati trecut pragul unui magazin si vanzatoarea a stat pe urmele voastre pas cu pas. De exemplu, in toamna anului trecut, intrand intr-un magazin al carui nume n-o sa-l dau pentru ca n-as vrea sa-i fac publicitate, nici macar negativa, am dat de-o vanzatoare foarte agasanta. Desi nu am facut decat sa ma plimb prin magazin fara sa ating vreun obiect de imbracaminte expus, vanzatoarea se tinea scai de mine si nu-si dezlipea ochii de pe fata mea.Si ca si cum nu ar fi fost suficient,orice pas de-al meu era urmat negresit de-un pas din partea ei. Te face sa te-ntrebi ce-ar fi facut daca as fi atins ceva...Din fericire pentru mine n-am comis asa o imprudenta...
Dar de departe cea mai isterica vanzatoare cu care-am avut de-a face vreodata a fost cea de la magazinul hotelului in care-am fost cazata vara trecuta in Praga. Era tot timpul in urma noastra si parea vizibil deranjata de faptul ca eram si noi pe-acolo. Dupa ce ne-a reprosat ca nu am salutat-o la intrarea in magazin...desi din cate stiu era de datoria ei sa faca lucrul asta si nu obligatia noastra, m-am hotarat sa-mi cumpar o pereche de cercei care mi-au cazut cu tronc. Asa ca dis-de-dimineata, trag aer in piept si ma decid sa dau ochii cu nebuna:
EU: "Good morning!"
EA: "Good morning!"
EU: "I would like to buy a pair of earrings!"
EA: "Yes, but you have to show me which ones!"
EU: "Of course I'll show you!"
Si toate astea cu o tonalitate foarte dubioasa iar de privire nu va mai spun...Dar, culmea,intr-un final, chiar am reusit sa-mi cheltui banii!

Tot agasante sunt si vanzatoarele de la unele magazine de accesorii, de exemplu. Strategia lor de marketing e una groaznic de agresiva. La intrarea in magazinul lor sigur cineva te-ntreaba cu ce-ti poate fi de ajutor,lucru care sunt sigura ca nu doar pe mine ma irita. Si daca faci greseala sa-i dai ceva indicii referitoare la ceea ce cauti sigur vei regreta. Si asta pentru ca urmeaza sugestiile..."Dar stiti...acest colier se asorteaza perfect cu acesti cercei!", "Cautati si ceva cu care sa se asorteze?", "Il veti purta la o rochie de seara? Pentru ca-n cazul asta ati avea nevoie si de-o pereche de ..." etc. Nu stiu de voi dar eu ma simt perfect capabila (cel putin atunci cand e vorba de imbracaminte si accesorii) sa observ si sa iau decizii de una singura si ma deranjeaza cand sunt intrerupta cu astfel de momente de consiliere...  

Dar mi s-a intamplat sa apelez chiar eu la sfatul vanzatorului,iar in final sa nu tin cont de el...Asta vara,de pilda, imi dau seama ca trebuie sa merg la sala si n-aveam echipament. Problema era la adidasi, pentru ca stiam eu ca trebuie sa aiba un anumit tip de talpa. Am intrebat eu in stanga si-n dreapta dar fara succes asa ca ma duc direct la Intersport, unde dupa ce imi clatesc ochii cateva minute pe-acolo, ma baga cineva-n seama. Pe scurt, conversatia a decurs cam asa:

EU: "Buna! Vreau sa merg la sala si am nevoie de o pereche de adidasi...Ce-mi sugerezi?"

EL: "Pai daca vrei sa mergi la sala cei mai potriviti sunt astia!"... si-mi arata o pereche aflata pe raftul opus celui pe care ma uitam eu...

EU: "Cum poti sa-mi sugerezi asa ceva? Sunt groaznic de urati! Si sunt sigura ca nici nu-mi sta bine cu ei!"

EL: "N-are importanta cum iti sta cu ei sau daca iti place ori nu modelul. Important e sa fie comozi, sa te simti bine-n ei!"

EU: "Gresesti! Cel mai important e sa-mi placa si s-arate bine! Aia ce mi i-ai aratat mai devreme sigur nu-i vreau! Dar ce-mi zici de astia? (Si-i arat perechea pe care-am pus eu ochii mai devreme). Arata bine, nu?"

EL:"Astia sunt potriviti pentru tenis, in niciun caz pentru sala!"

EU: "Aha!Ok... Ii iau!"
Inca nu am avut ocazia sa-i folosesc, deduceti, sper, ca nici la sala n-am ajuns...

2 - 6 LUNI

...Verdict dat la mijloc de ianuarie 2011. Un simplu gand optimist, atat a fost, pentru ca-n realitate totul s-a rezumat la o singura luna. O luna in care-am asteptat cu totii...Ea a asteptat cu nerabdare sa-i revina pofta de mancare care n-avea sa mai vina...Noi....am asteptat inevitabilul...O luna in care-am facut tot atatea vizite la Sanandrei cate-am facut in tot anul trecut...O luna in care evenimentele s-au desfasurat cu o viteza inexplicabila...atat de repede incat chiar si-acum ma trezesc cateodata in afara realitatii...Si-mi amintesc cu durere si-mi vine sa plang ori de cate ori imi revine-n minte imaginea ei din zilele din urma,  imagine triumfatoare a neputintei si groaza care i se citea-n privire atunci cand imi zicea "Adina, mor!", iar eu incercam s-o incurajez si-i spuneam "Nu mai vorbi prostii! O sa te faci bine!". Dar la 57 de ani tata a incetat sa mai fie copil...Eu am incetat sa mai fiu nepoata si mama sa fie nora...

Si-apoi s-a mutat in camera din fata, prin care-au facut cu totii, de-a lungul timpului, un ultim popas inainte de-a pleca definitiv, unde-aproape c-am inghetat stand langa ea trei zile si doua nopti, iar in final s-a mai oprit pentru cateva zeci de minute pe gazonul din fata casei ca sa-si ia ramas bun de la noi toti si sa-i multumeasca lui tata c-a avut grija de ea. Si-nainte de-a pleca am rugat-o ca de-acum incolo sa aiba grija ea de noi si sa se roage ca de ceea ce i s-a intamplat ei sa fim feriti cu totii... Pentru ca nimeni nu merita o asemenea soarta...Si-acum parea linistita, multumita, impacata, senina...Doar noi parca nu eram niciunul impacati desi era un fapt in fata caruia ne-am resemnat...pana atunci...

La inceput de ianuarie paseam, in prag de seara, pe holul lung, carand in plasa un borcan de ciorba  si cateva felii de paine si simteam mirosul aprig de spital. Ajung la capatul holului si bat la usa salonului 5B. Intru. Era cam gol...Ea dormea. Am ramas in pragul usii si-am privit-o asa cum parca nu am mai facut-o niciodata. Imaginea ei din acel moment mi-a adus aminte de strabunicul meu si tatal ei. M-a dus cu gandul la moarte... Era de nerecunoscut. Mi-am dat seama ca pana atunci probabil c-am tinut ochii inchisi. Dupa cateva minute, am inchis usa, am intrat, m-am dus langa patul ei si-am trezit-o. A mancat cu pofta. Pe atunci inca mai putea...I-a placut foarte mult ciorba...

Si-mi amintesc ca veneam prin luna octombrie a anului 2009 de la nunta unei prietene de la Drobeta Turnu Severin si tata m-a asteptat la autogara. Mi-a spus ca bunica e bolnava, ca se simte foarte rau. Mi-am amintit de discutia pe care-am avut-o cu ea in vara aceluiasi an, cand dupa ce mi-a spus ce simptome are si cum se simte, eu, intr-un acces de sinceritate, i-am zis "Vezi ca s-ar putea sa ai....Du-te la doctor!". Acelasi lucru i-am zis atunci seara si lui: "Vezi ca are....". Dar uneori suntem orbi in fata adevarului..."Nu Adi...nu e asta"...mi-a zis tata..."Ba,...eu cred ca are..." Si-am adus-o in Timisoara si-au operat-o. Din pacate am avut dreptate... Avea...... Si-asa a inceput sfarsitul...

CEA MAI IUBITA

Probabil cea mai curioasa fiinta din lume. Ocazional foarte incapatanata. Are o culoare naturala foarte reusita la par insa ea e vesnic nemultumita si vrea sa se vopseasca. De la ea mostenesc verdele ochilor. Eu ii spun "Micuta", "Piticu'", "Piticuta", "Draguta", "Dragutica", "Rozica", "Domnisoara" sau "Cea mica" dar o fac pentru ca mi-e foarte draga si nu din alte motive. E foarte simpatica dar si foarte suparacioasa. Saptamana trecuta mi-a explicat ce este o vipusca.Ii place la nebunie glucoza, ciocolata neaparat cu alune si halvita. Nu prea ii plac fructele exotice. Prefera merele. In ultimele doua saptamani a mancat vreo doua pachete de glucoza. Ii sta foarte bine in pijamalele ei roz. Iti dai seama ca a apucat-o somnul dupa modul in care-si misca degetele de la picioare. Adoarme mai tot timpul cu ochelarii pe nas in fata televizorului. Emisiunile ei preferate sunt "Schimb de mame", "Cireasa de pe tort" si "Serviti va rog". Cred ca deduceti de-aici cam care sunt prioritatile ei... "Schimb de mame" cred ca e singura emisiune care reuseste s-o tina treaza. Ii plac florile si-i place sa vorbeasca cu ele. Uneori le lauda, alteori le cearta... Cateodata le da si bere. E o buna bucatareasa. Am inteles ca in special ciorbele pe care le face sunt de exceptie. Pe vremuri facea macrameuri. A fost odata copil. Mi-a povestit ca pe cand era prin clasa a VII-a, s-a certat cu mama ei din cauza unui covor si de frica sa nu fie batuta s-a ascuns intr-un prun din spatele viei. Avea pe ea o rochita din matase cu nuante de verde si volanase iar pomii erau infrunziti asa ca avea un camuflaj perfect. A cautat-o degeaba machi, cum ii ziceam eu, ca sa mearga s-aduca painea de la brutarie ca n-a dat de ea. E foarte harnicuta si aproape tot timpul stresata. Ii plac la nebunie filmele de actiune in special cele cu Steven Seagal. Cu toate acestea actorul ei preferat ramane Bruce Willis. Mi-a povestit cum, copil fiind, a luat bataie de la bunica mea pentru ca n-a avut grija de gaste si-n timp ce se juca pasarile au fost inchise la C. A. P deoarece au mancat porumbul statului. Nu prea ii place la teatru. A vazut ea mai multe piese dar la Romeo si Julieta a adormit. A fost foarte simpatica... Era intuneric in sala, ea obosita rau dupa zi de lucru, piesa nu cine stie ce asa ca...s-a trezit speriata de aplauze...Noroc ca eram in randul doi... E foarte calduroasa. Ca e vara, ca e iarna la ea e aproape tot timpul prea cald. Nu-i place sa calce. Pe 8 ianuarie sarbatoreste ziua ei, a lui Adrian Mutu si Elvis Presley. E copilaroasa si jucausa. Nu ii plac gulerele din blana si nici bluzele pe gat. De altfel si-a si decoltat cateva bluze. Merge des la biserica si-i place sa fredoneze colinde si muzica populara din Ardeal. Ii place sa numere banii. Prefera inghetata de cacao, sarmalele si ardeii umpluti. Nu prea se-ntelege cu colonelul(colonul) ei...E obsedata de curatenie. E norocoasa. De cateva ori a gasit sume   importante de bani pe strada. E una din femeile care n-au foarte mari tangente cu epilatorul. Se scoala-n fiecare dimineata la ora 5.00 si inainte sa plece la lucru imi pune si sandwich-uri. Cateodata se face cu o oja de culoare ciudata care tinde a fi un portocaliu foarte pronuntat pe unghiile de la picioare. Si-a cumparat lacul de la lucru. Zice ca o prinde culoarea...Nu-i place gluga sau caciula si nu le poarta. N-are noroc la umbrele. Vesnic i se strica. Mai nou foloseste rimel. E foarte sufletista. In tinerete era o buna dansatoare. Cand vreau sa-mi cumpar ceva o iau de multe ori cu mine pentru ca am descoperit eu ca asa aproape sigur gasesc ceea ce caut. E talismanul meu!...E foarte haioasa atunci cand foloseste cuvinte englezesti de genul "fresh" sau "gay". Mai nou nici nu vrea sa auda de termenul "homosexual". Nu! Se zice "gay"!... Ii place sa citeasca reviste culinare si prospectele medicamentelor. In tinerete ii placea sa mearga la film si la baluri. Cand eram micuta ma ducea sa ma tund la frizeria "Prichindelul" de pe Eugen de Savoya. Ma binecuvanteaza de fiecare data cand plec de-acasa...E curajoasa. In 1989 se numara printre protestatarii din Piata Operei. Nimeni nu-i da varsta pe care o are in realitate. Dovada faptul ca au vrut s-o inscrie si la pensia privata...

RECENZIE(I)

HEAVEN:

E greu sa gasesti cuvinte de lauda la adresa acestuia asa ca nici n-am sa ma chinui. Dupa miezul noptii esti pur si simplu calcat in picioare sau in cel mai bun caz mutat dintr-o parte in alta ca un pion pe-o tabla de sah. Poate cineva sa se distreze in astfel de conditii? Mi-e greu sa cred asta! Un loc care se vrea a fi un club de fite dar care nu a depasit niciodata stadiul de club frecventat de tarani de mall. Un loc in care toata lumea isi expune intr-un mod cat mai evident hainele si accesoriile de firma, ca de' in Romania e la moda. Un loc plin de suparate si badarani. Si cand spun suparate nu ma refer la personaje prost dispuse ci la divele alea foarte machiate si siliconate pana-n buze. La propriu!... Un fel de buze in relief. Si sunt intr-atat de machiate incat daca n-as stii mai bine as spune ca sunt transpirate! Scarbos! Alt personaj specific este badaranul. E prostul ala care nu-i in stare nici macar sa fumeze. Idiotul care e cu o mana pe tigara si cu cealalta pe fundul vreuneia. Si bineanteles ca daca nu esti atent risti sa fii ars sau sa-ti fie parlite hainele de catre vreun netot din asta. Un alt punct slab il reprezinta aerisirea. La etaj risti sa mori prin asfixiere si asta pentru ca aparatele de aer conditionat probabil ca lipsesc cu desavarsire! Serios! Cred ca locul ala depaseste nivelul acceptat de poluare. Ca sa nu mai spun de servire! Barmanitele nu stiu sa dea restul si-si iau singure bacsisul iar chelneritele culeg tot ce se poate de pe masa, indiferent de e gol sau plin. Nu am  vizitat toaleta barbatilor insa pe cea a fetelor nu v-as sugera s-o folositi. Daca insa e absolut nevoie s-o faceti si inotul nu a fost sportul dumneavoastra favorit folositi cu incredere colacul de salvare. Asta daca nu cumva aveti deja silicoane...Si spun asta pentru ca efectiv dupa ora 12 toaleta este inundata...Nu exagerez...Apa balteste! Si nu e apa curata... Daca n-as stii mai bine as zice ca nu e frecventata de femei...Una peste alta, un club in care trebuie sa te straduiesti serios ca sa te simti bine. Prin urmare eu recomand locatia doar MASOCHISTILOR.


LE CINEMA
Am fost in Le Cinema o singura data si nu cred ca voi mai repeta experienta. Nu curand oricum. E unul din noile noastre cluburi de fite! Decorul este intr-adevar foarte  reusit.Este insa foarte aglomerat. Poti sa te misti exact un pas in dreapta sau in stanga. Din maini nu va aventurati sa dati pentru ca probabil ca veti ajunge cu ele pe posteriorul cuiva sau mai rau. Va spun asta din experienta...Aerisirea lasa si-n acest caz de dorit iar muzica e mult prea tare. La un moment dat prietena mea a preferat sa-mi trimita mesaj desi era la un metru departare...Chiar si asa m-am ales cu o durere de gat care m-a chinuit o saptamana intreaga...De altfel muzica nu a fost pe placul meu, mergandu-se pe genul house foarte monoton numai inspre sfarsit facandu-si loc in playlist si melodii pe care puteam si eu dansa. De asemenea credeam ca fiind proaspat inaugurat inca nu sunt probleme cu canalizarea insa m-am inselat. Asa ca va puteti considera avertizati. Nu folositi toaleta fetelor dupa miezul noptii! Un alt aspect negativ e faptul ca animatoarele danseaza pe tejghea printre bauturile clientilor. Nici nu vreau sa ma gandesc cat praf ajunge in consumatia acestora! Ca sa nu mai spun ca toata seara am stat cu frica-n san ca animatoarea va lovi in cele din urma vreun pahar pe vreuna din noi. Noi am scapat dar nu si paharele! Si aici incepe partea comica a povestii mele. Dupa ce a varsat unul din pahare animatoarea s-a oprit din dans si-a luat o carpa si-a-nceput sa frece tejgheaua fara ca macar barmanul sa schiteze vreo intentie de a face asta in locul ei. Se pare ca-n Le Cinema animatoarele sunt si dansatoare si femei de serviciu...


FRATELLI
Unul din localurile mele preferate in materie de clubbing. E bine ca spre deosebire de celelalte localuri se percepe si acum o taxa de intrare altfel probabil ca s-ar fi degradat de mult. Asa ca   aici vine lume buna sau macar civilizata. Persoanele sunt selectate asa ca e interzisa intrarea celor in adidasi sau trening. Atmosfera nu este una monotona. Este un local in care sunt alternate genurile muzicale asa ca in playlist-ul lor isi fac loc si cei de la The Roots si John Bon Jovi dar si DJ Project s.a.m.d. Decorul este unul simplu si elegant. De la mine mai primeste un plus si pentru ca e singurul club de noapte care nu e frecventat de minori si nici nu si-a angajat animatoare. Asta da originalitate! Si-n ceea ce priveste minorii sunt perfect de acord. Copiii sa stea acasa pana cresc! De asemenea toaletele sunt curate si desi este situat pe malul Begai localul nu e afectat de inundatii. Sala e usor subdimensionata si cateodata aglomerata insa per ansamblu impresia este una favorabila. Pacat ca pe perioada verii se limiteaza deocamdata la o simpla terasa.


CLUB 30
Unul dintre cele mai longevive cluburi de noapte timisorene situat chiar in buricul targului. Si-a pastrat specificul refuzand sa se adapteze la tendinte si bine-a facut! Aici se-asculta numai muzica retro. Din pacate capacitatea salii este usor limitata asa ca uneori ajunge sa fie destul de aglomerat. Totodata, aici e mult mai usor sa iti faci noi cunostinte pentru ca lumea e foarte prietenoasa...sau cel putin asa mi s-a-ntamplat mie. Fiind un local care se respecta si-a pastrat taxa de intrare insa spun eu ca merita cu atat mai mult cu cat poti merge fara teama la toaleta. As avea de facut totusi o obiectie...De ceva vreme-ncoace au fost angajate animatoare care, as spune eu, nu prea se potrivesc in contextul general...chiar si asa il recomand persoanelor care vor sa-ncerce ceva nou sau ceva vechi...


RIVER DECK
La inceputurile lui mi-a parut a fi foarte exotic insa acum are un aer de-a dreptul scolaresc. Am facut greseala sa merg asta vara si-am mai platit si intrare ca sa vad niste copii si sa ascult muzica care nu ma anima in niciun fel! Media de varsta e undeva in jurul a 20 de ani si bineanteles ca toaletele sunt mocirloase. Important e ca au angajat animatoare ca sa-si clateasca si copiii ochii cu ceva... PACAT!INCEPUTUL A FOST UNUL  PROMITATOR...


FASHION LOUNGE
De departe cel mai luxos local timisorean. Pentru necunoscatori ar trebui sa fac precizarea ca este vorba de un bar de zi si nu un club de noapte. Pot doar sa va spun ca faimoasele cafenele din Dorobanti sunt mult, mult inferioare localului acesta. Spatios, luxos insa elegant.Canapele foarte comode si toalete extrem de curate si daca e sa tin cont ca pana si acolo exista o muzica de fundal as spune chiar relaxante. Atmosfera e una foarte placuta. Muzica de fundal este una linistitoare,aleasa cu foarte mult bun gust, iar recitalurile la pian ale lui Teo Milea sunt extraordinare. Pe scurt, as putea spune ca Fashion Lounge este o oaza de normalitate. Cu siguranta un loc ce merita vazut!

AUTOPORTRET

Cand cunosc un barbat, in momentul in care in opinia lui s-au incheiat posibilele subiecte de conversatie imi zice: "Spune-mi ceva despre tine!", fraza pe care daca ati mai citit cate ceva pe blogul asta, va puteti da seama si singuri ca o detest...Nu-mi place sa vorbesc despre mine si nu e vorba de vrajeli de genul "Femeilor le place sa pastreze misterul"...pur si simplu nu-mi place sa vorbesc despre mine si nu am o explicatie pentru asta. Dar m-am gandit ca astazi sa fac o exceptie si cand ma mai lovesc de cereri din astea sa le dau pur si simplu un link...Ca oricum asta-i cam tot ce stiu sigur despre mine...Ordinea in care o sa va scriu calitatile mele, pentru ca altceva nu scoateti de la mine, este aleatorie, asa ca nu va asteptati sa existe neaparat si-o logica ...Bine, incep! Sunt o fata foarte politicoasa cu absolut toate persoanele care merita respectul meu, indiferent de functia sau de statutul lor in societate. Uneori sunt impulsiva desi incerc din rasputeri sa-mi moderez temperamentul. Insa e adevarat ca uneori cand prostia e prea mare sunt foarte, foarte directa. Tin foarte mult la principiile mele. Indiferent despre cine e vorba, daca eu consider ca cineva a facut ceva gresit sau a comis o nedreptate in cele din urma ajung sa-i spun asta, pentru ca altfel pur si simplu nu pot dormi noaptea. Incerc sa fiu cat mai obiectiva insa sunt constienta ca pana si eu mai dau cu batu-n balta. Nu suport persoanele lipsite de consideratie fata de oameni si care sunt ghidati doar de propriile lor interese, motiv pentru care-am decis sa fac curat in lista mea de prieteni. Deci, dupa cum vedeti sunt o persoana foarte serioasa cand e vorba de lucruri serioase. In rest sunt neserioasa. Nu va grabiti sa trageti concluzii. Sunt o fata foarte glumeata, care scoate o groaza de perle pe gura. La asta ma refeream. Sunt foarte pretentioasa, in materie de orice si am un simt critic de-a dreptul acutizat pe care incerc de asemenea sa-l moderez. Imi place sa spun ca eu nu critic ci constat. Atunci cand rad sau zambesc mi se vede gropita din obrajorul stang. Aveam si-n cel drept dar in timp a disparut. Uneori inca ma-mbujorez in obraji. Ochii mei nu sunt doar verzi. Sunt mult mai speciali. Sunt verzi cu contur albastru si picatele galbene. Stiu ca suna ciudat dar sa nu ma contraziceti. Eu stiu mai bine...In urechea dreapta am doua gauri si normal port doi cercei. Sunt narcisista, recunosc, insa sunt constienta de defectele mele, pe care n-o sa ma pun acum sa le enumar pentru ca o sa-ncepeti sa le vedeti. Sunt alergica la agramati. Mi s-a-ntamplat de multe ori sa cunosc barbati care aratau bine pe exterior dar cand detectam faptul ca nu stiu sa scrie corect romaneste sa...fac pas. Sunt aproape obsedata de obiectele de vestimentatie, in special bluzele si rochitele. Prefer cerceii lungi. Imi sta mai bine cu ei. Nu folosesc decat ruj roz sau glos. Recunosc ca ajung sa-mi cumpar rochite atat de scurte incat atunci cand le spal stau cu sufletul la gura gandindu-ma ce ma fac daca intra la apa. Imi place sa merg la cumparaturi. Daca vad ceva ce-mi place si cu care-mi sta bine...e musai sa-l cumpar, altfel nu am liniste. Chiar daca pe moment cu greu ma decid sa nu stric inca banii in maxim cateva zile ma-ntorc si-l iau. Nu sunt multumita de felul in care-mi sta parul miercurea si sambata. Imi place la nebunie sa fiu in centrul atentiei. Beau in medie cam un litru de ceai pe zi. Imi plac salatele, in special cea de vinete, imi plac foarte mult ciupercile sub orice forma, cartofii prajiti, fulgii cu lapte, ardeii copti si porumbul fiert. Nu mananc ciorbe. Imi place ciocolata dar nu si budinca, crema sau biscuitii de cacao. Animalele mele preferate sunt magarusii, vacutele si purceii dar si animalele in general. E un caine vagabond cu care ma-ntalnesc mereu si pe care l-am botezat Amicul. Si mai e si-o pisicuta alb cu negru careia ii spun Avocatul. Nimeni nu intelege de ce. Adevarul e ca nici eu nu stiu de ce. Nu va pot spune ca seamana cu un avocat...ar fi oarecum absurd...Imi place muzica, dansul, teatrul, opera si baletul. O anumita perioada am si practicat baletul. Daca nu renuntam probabil ca astazi eram ...altceva... Asta e... Stiti cum se zice... Da-i Doamne romanului mintea cea de pe urma! Nu prea merg la biserica dar sunt credincioasa. Sunt foarte creativa insa cu siguranta un antitalent la desen. Imi amintesc si-acum cum in gimnaziu cand am pictat chipul mamei si a iesit foarte urat, profesoara de desen m-a intrebat daca mama mea e speriata de bombe. M-am simtit foarte prost. Imi plac imperfectiunile. Ador culorile. Nu port niciodata negru.Imi plac lucrurile facute bine si la timp, sunt superstitioasa si muncitoare uneori teatrala si cu nasul pe sus. Sunt usor bolnavicioasa dar de cele mai multe ori norocoasa. Am doua ticuri verbale "Fir-ar" si "In puii mei"...De-al doilea incerc sa scap...Nu folosesc (inca) pudra sau fond de ten. M-am lasat de fumat de 3 ani, 4 luni si 23 zile si consum foarte rar bauturi alcoolice. Asta si pentru ca ma obosesc dar si din respect pentru ten. Parfumul meu preferat este Insolence-Guerlain. Imi place sa fac poze. Imi place vara. Toamna si iarna nu sunt fotogenica. Imi place viata si diversitatea. Am vazut "Titanic" de patru ori si de fiecare data am plans. "Titanic" nu e filmul meu preferat. Sunt una din putinele persoane care au reactii adverse la 3D. M-a impresionat romanul "Un veac de singuratate"... e o carte de-a dreptul tulburatoare. Mi-ar place foarte mult sa vizitez Buenos Aires doar ca sa dansez un tango argentinian adevarat pe melodia Santa Maria a celor de la Gotan Project si sa beau celebrul mate.  Detest badaranii si ipocrizia. Uneori visez cu ochii deschisi. Nu port incaltaminte cu toc mai mare de 7 cm.  Imi plac ambalajele. Se-ntampla sa cumpar ceva doar pentru ca mi-a placut foarte mult ambalajul. Nu-mi plac zilele de nastere si Revelionul. Imi displace in special ziua de 24 iulie. Nu-mi place  ziua de Sfantul Valentin si nu il sarbatoresc. De ce ne trebuie noua chestia asta importata de la americani? Sunt de acord ca nu ne putem masura cu ei in aproape nimic dar in materie de traditii ne permitem si chiar ii depasim... M-am nascut sambata seara. Admir oamenii puternici chiar daca putere presupune "forta" de-a cauta intr-un tomberon...Am cont pe Facebook...