ANI DE COLECTIE: PARTEA a IV - a

Si da, va ziceam despre Aida ca avea o gura foarte-ncapatoare. Nu stiu cum mai e astazi pentru ca n-am mai vazut-o de  mai bine de 10 ani...dar oricum ar fi...sper sa n-ajunga vreodata sa citeasca postarea asta si sa vada ce-am zis despre gura ei. Aida era foarte stresanta: ne musca, ne pisca, ne pupa, ne lingea obiectele sau pur si simplu pe noi... Cea mai afectata, ca sa zic asa, era Karina. Desi daca ma gandesc acum bine, Karina avea si ea de castigat de pe urma faptului ca ceasul ei, intotdeauna fara curele, ajungea in mod constant in gura Aidei. Nu apuca sa se depuna praful....asta e bine, nu?=)) Oricum, erau foarte comice grimasele Karinei de dupa fiecare degustare de ceas de-a Aidei, insotite intotdeauna de un "biex" si de o urgenta dezinfectare.  O intamplare comica a avut loc intr-una de orele de psihologie. Aida i-a luat din nou Karinei ceasul, l-a bagat in gura si nu vroia sa i-l inapoieze. Karina, simtindu-si ceasul in primejdie, a inceput sa traga de Aida si sa-i aplice si cateva palme peste spate. Profa' de psihologie, o tipa de altfel tanara, a vazut-o pe Karina si fara sa-i ceara explicatii de niciun fel, a venit la ea si-a urecheat-o. Ati ghicit! Karina a urat-o instantaneu! Probabil ca a fost prima si ultima oara cand cineva a indraznit sa se atinga in halul ala de urechea ei...=)) Drept urmare avea grija ca aproape de la fiecare ora de psihologie sa-si ia liber. 

De altfel eu si Karina prin clasa a X-a, cred, ne luasem mult liber. In primul semestru ne imbolnavisem grav de-o chiulangita cronica acuta. Avusesem o perioada in care abia daca mai ajungeam pe la scoala. Eu veneam pe jos dinspre Piata 700 iar ea venea cu tramvaiul 5 din Ronat si aproape intotdeauna ne intalneam in Piata Libertatii, unde ea cobora si hotaram impreuna ca nu era o zi buna pentru scoala...Astrele ...nu ne erau favorabile... Alteori ajungeam chiar pana-n fata la Loga si cand  sa intram gandeam si noi logic: "De ce sa ne grabim? E si maine o zi! Venim incepand de maine!" si plecam...Imi aduc aminte cum am intrat intr-o dimineata in clasa si aducandu-ne aminte ca prima ora era de istorie, am luat-o iar din loc...Si duse-am fost toata ziua...Destinatia era-ntotdeauna aceeasi: Parcul Copiilor. Pe atunci arata bine. Faceam turul parcului cu trenuletul sau  ne plimbam cu vaporasul pe Bega, ne dadeam pe topogane (mai mult Karina ca mie-mi era frica) etc sau pur si simplu stateam la suc, vorbeam si jucam TOMANAP...Rareori le luam cu noi pe Claudia si Aida. Imi amintesc cum intr-una din datile in care eram in parc  in efectiv complet, dupa ce ne-am facut intrarea trimfala peste gard, ne-am schimbat in echipamentul de educatie fizica, unul incomplet de altfel, pentru a nu ne murdari hainele de strada dandu-ne pe topogan. Spun incomplet pentru ca in afara de Claudia, niciuna din noi nu avea adidasi, doar sosete. Asa ca ne-am dat pe topogan in sosete...=))Am putut sa facem asta pentru ca parcul era pustiu, fiind inchis...ca doar nu din placere am sarit noi gardul...Doar eram niste doamne!=))Mda...acolo nu ne plictiseam niciodata... In fine... Scapasem cu totul de sub control. Asta pana cand dirigentele nostru, profesorul Bota Mircea, Dumnezeu sa-l odihneasca, vazand ca situatia i-a scapat din maini, s-a gandit sa anunte directorul adjunct, prieten de-al lui. Asa ca ne-a chemat directorul, pe atunci profesorul Murgu, la el in birou. Imi aduc aminte cum un sfert de ora cat am stat acolo, a urlat in continuu la noi si ne-a amenintat. Concluzia era ca daca mai chiuleam o data, ne exmatricula. Ne-a speriat teribil in ziua aia. Imi amintesc cum eu nu mai puteam sa-mi stapanesc lacrimile. Dar din acea zi noi nu am mai chiulit...decat foarte rar, doar daca era absolut necesar si pentru maxim o ora. Eram vindecate! Acum nu pot decat sa le multumesc...Stiu ca suna ca un cliseu dar...Oamenii astia doi chiar ne-au salvat!