ANI DE COLECTIE: PARTEA a VII - a

Ma-ntorc astazi la obiceiuri vechi dar bune...Jurnalul meu de liceu. In ultimele sase luni de cand nu m-am mai asezat eu la masa de scris, timpul nu s-a dezmintit in vreun fel... S-au perindat astfel: trei zile de Craciun, o noapte de revelion, o zi dedicata Martisorului, o zi a Femeii, trei zile alocate Pastelor, o zi a Muncii, o zi neoficiala a Barbatului, o zi a Europei, doua guverne, o noua cadere istorica a leului in fata monedei europene, o zi de glorie a gimnasticii romanesti in Europa si lista poate continua... Se vede treaba c-am fost cu totii foarte ocupati in ultima vreme...

Dar eu iar dau azi timpul inapoi. Asa ca, la cererea restransului meu public, incep postarea de astazi cu un subiect vechi, tratat deja intr-una din postarile anterioare. Talentul artistic al fetelor. Si pentru ca orice afirmatie trebuie si argumentata dar si pentru ca le-am laudat destul deja intr-una din postarile anterioare, astazi  anexez drept dovada a spuselor mele urmatoarele imagini document, care vin ca si completare celor deja adaugate in partea a III -a a povestirii:

1.  1 bucata maimuta electrocutata( intoarsa)
2. 1 bucata cap de negru (portret)
3.  1 bucata vampir - porc (n-am inteles-o nici eu pe asta)
4.  1 bucata porc cu aripi (sursa de inspiratie pentru cea mai noua reclama Red Bull )
5. 1 bucata porc- lubenita (porcii intotdeauna sunt in trend)
6.  1 bucata breaker (pentru "Simplu" era simplu)
7. 1 bucata spanzurat (efectul a prea multor ore de lectura)
8.  1 bucata stramos pianist (pianistii s-au pierdut)
9.  1 bucata om trist din grota (spuneai Karina, spuneai istorie)
10.  1 bucata orchestra (preistorica, desigur)

Dar simtul nostru artistic trebuia sa fie dublat de ceva. Asa ca am decis ca fiecare dintre noi trei sa aiba un nume de scena. Prin urmare am ales trei nume alambicate, lungi si greu de adus aminte...Deci in germana sau o limba nordica. Parerea mea este ca sunt evident in germana. Azi, la telefon, Claudia dezaproba lucrul asta. Sustine varianta numarul doi. Pana la urma e chiar irelevant. Dar asa sunt eu.... Aproape intotdeauna 


fac din tantar, armasar. Astfel: Claudia era Dümstenhöld, eu eram Hölspüfüge, iar Karina era Selbsbörümske. Analele noastre nu indica vreun pseudonim de-al Aidei. Nu gasesc vreo explicatie, alta decat ca era netalentata=)). 
 Drepturile de autor din cate-mi aduc aminte ii apartin Claudiei, tot ea si insistentele ei fiind si motivul pentru care le fac astazi publice si ne facem  de rusine online.


 
Dar se pare ca in ciuda evidentei 
ambiguitati al numelui de scena al Karinei, tot numele ei real era mai dificil. Ma fac imediat inteleasa. Numele ei era Tănaţcu. Nu va speriati. Inca traieste. Doar ca e maritata, fericita, cu  un copil si-nca unul pe drum, relocata in Canada si a preluat numele sotului. Pe scurt, actuala doamna Dimoff. Ei bine, dupa cum bine stiti cu totii, la-nceput de clasa a IX-a, se-mpart carnetele de elev, nu inainte de-a fi personalizate de catre dirigintele clasei. Simplu, desigur. Doar ca, numele Karinei a fost scris gresit. Astfel, in loc de Tănaţcu, Karina figura in carnet sub numele de Tănucu.=) Spre groaza si rusinea ei, desigur... Nu trebuie sa va mai spun ca o lunga perioada a fost un real motiv de amuzament. Desigur, domnul nostru diriginte, Dumnezeu sa-l odihneasca, si-a corectat greseala si i-a transfomat acel Tănucu in Tănaţcu, nu inainte insa, de a-l trece prin Tanatcu.=)) Intr-un final au aterizat si diacriticele.=) Stiu, carcotasii vor spune ca doar in postarile mele nu vor ateriza vreodata...Si au dreptate! Macar am demonstrat in cele de mai sus ca stiu sa le folosesc...dar... ca n-am chef s-o fac... In ceea ce priveste situatia confuza descrisa mai sus, aceasta s-a lamurit abia dupa ce dirigintele a facut prezenta, botezand-o, fireste, in fata clasei...
Si ca sa va demonstrez ca talentul se tinea scai de noi, va mai fac astazi o dezvaluire. Eu, Claudia si Karina, faceam parte din corul scolii. Eu si Claudia aveam in spate o "vasta" experienta in muzica. Eram deja de patru ani in corul scolii si-am mai rezistat inca patru, timp in care am participat la doua editii comemorative ale liceului C. D. Loga. Cele doua editii au constat in reprezentatii ale corului liceului pe scena operei din Timisoara, una sub bagheta profesoarei Cârligeru Veronica si cea de-a doua sub conducerea lui Bugarski Ioţa. Si nu stiu cum se face ca desi repetitiile erau intotdeauna pline de greseli, reprezentatiile finale decurgeau perfect. Dar cel mai mult am trudit in timpul repetitiilor saptamanale din timpul liceului. Aveau loc intr-una din salile de la parter si era in primul rand vorba de un exercitiu de vointa. Vointa de-a sta serioase. De-a nu pufni intr-un ras nebun. Si pentru noi asta era aproape imposibil. Drept dovada... mai deloc nu reuseam. Si asta pentru ca venea profesorul Ioţa (ii spuneam asa pentru ca era mai scurt si probabil mai comic) la repetitii cu un acordeon din care canta cu foarte mult patos in timp ce lovea foarte tare cand dintr-un picior cand din celalalt (s-ar putea sa exagerez putin la partea asta) si striga incontinuu: "Hai, hai, hai!". Asta era si motivul pentru care ne puneam tot timpul in ultima banca. Ne puteam ascunde mai bine si nu deranjam atat de multe persoane. Doar pe cele de pe aceeasi bancheta cu noi (era o sala veche, cu banci vechi si banchete lungi, vopsite portocaliu). Era cel mai bine! Imaginati-va daca epidemia de ras pe care-o declansam se raspandea in toata clasa...Evident ca si cantam desi era foarte greu de facut asta printre hohote de ras. Devenea si mai greu cand depista Ioţa vreun sunet fals  si ne punea sa repetam un anumit pasaj doar pe noi, cei de la vocea a doua. Practic se uita, urla si dadea din picior doar pentru noi si noi trei eram foarte sensibile... Era suficient sa-nceapa una sa rada, ca inevitabil starea se transmitea si catre celelalte doua. Repetitii faceam si-n timpul orei de muzica, in fata clasei, doar noi trei. Norocul nostru era ca la ora de muzica profu' era mai calm (nu dadea din picioare) si total neechipat (venea fara acordeon). Era printre putinele momente in care ne puteam pastra si noi calmul si ne puteam concentra asupra muzicii. 
Bineanteles ca pentru munca si efortul  depus eram si recompensate. Aveam tot timpul media zece fara a fi nevoite sa-nvatam si materie. Asta pana cand ne-am gandit noi ca suntem prea ocupate pentru a mai participa la orele de cor si am hotarat sa ne retragem. Nu avea cum sa ne oblige in vreun fel sa nu facem lucrul asta. Asa ca ne-am depus demisia si ea ne-a fost acceptata. Dar prima lucrare care avea ca tema viata si opera unor compozitori de talie internationala, ne-a luat prin surprindere. Cu totii stiam ca se va da insa niciunul ( si ma refer acum la toti elevii clasei) nu se pregatise. Asa ca ne-am luat cu totii notite pe banca, in idea ca vom copia repede si simplu. Doar ca inc-o data, socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Si asta pentru ca in timpul lucrarii, colega noastra, Nadia Migorean, a fost surprinsa de profesor citind cu mare atentie ceva de pe banca.-)) Asa ca a inceput sa controleze toate bancile si pe toate-a gasit acelasi lucru: continutul lectiilor ce trebuiau pregatite pentru lucrare. =)) Se subantelege... Din douazeci si cinci de elevi, douazeci si cinci au fost notati cu cate-un 1 la muzica, in catalog.=)) Media noastra, a fostelor coriste era total compromisa. Dintre noi patru, Karina era cea mai nervoasa. Asa ca si-a exprimat sentimentele cu privire la intamplarea povestita asa cum stia ea mai bine. Prin arta!=)) Multe zile dupa, Karina a tot facut caricaturi care-o infatisau pe Nadia copiind la muzica, cu  ochii  aproape lipiti de banca.=))
Intr-un final am mai dres cat de cat situatia. Profesorul ne-a propus o solutie de compromis. Ne-a promis ca ne corecteaza media daca ne reantorceam la cor. Cu alte cuvinte ne-a constrans... Dar cum noi nu aveam o solutie mai avantajoasa sau mai simpla, am dat curs santajului. Asa ca la final de semestru media noastra la muzica a fost de 8 sau 9...