23 iulie 1982. Cu 29 de ani in urma. In rest nimic neobisnuit. Doar inc-o zi normala, ca oricare alta, din viata oricarei femei insarcinate. O zi cu pofte. De data asta pofta de branza...Noroc ca piata e la doi pasi...
De fapt mai mult sau mai putin noroc. Gasesc ceea ce caut dar se pare ca va trebui sa mai astept putin pana sa pot s-o si mananc. Se pune furtuna. Vantul bate, fulgerele si tunetele isi fac de cap si ploaia ropoteste. Simt ca mi-e frig si frica asa ca imi aman drumul spre casa. Atrag atentia celor din jurul meu. O femeie se apropie de mine si ma-ntreaba cand trebuie sa nasc in timp ce ma acopera cu unul din sorturile ei. Pare putin mai cald acum. Ii spun ca mai am o saptamana. Intre timp se-opreste si ploaia asa ca ma-ntorc acasa.
Fac un dus si-ncerc sa dorm. Zadarnic. Durerile nu-mi dau pace. Dupa o noapte de nesomn mergem la maternitate unde astept cuminte pana pe la 21.30. E 24 iulie. 8 cm. Dilatarea nu e cine stie ce dar doctorul nu mai are rabdare asa ca decide ca e momentul sa nasc.
"Impingeti doamna Miu, impingeti!"
"Nu pot domnule doctor, mi-e frica sa nu fac...."
"Nu conteaza ce faceti doamna Miu dar faceti odata ceva!"
Si-asa am aparut eu...
*********
Si-acum imi traiesc ultimele clipe ale celor 28 de ani ai mei...Si constat ca in momentul asta suna uimitor de bine numarul "douazeci si opt". Cu siguranta mult mai bine decat va suna vreodata "douazeci si noua". Si asta desi anul trecut, pe vremea asta, evident ca uram din suflet numarul "douazeci si opt", la fel de mult precum il urasc acum pe "douazeci si noua" dar cu siguranta nu indeajuns pe cat il voi detesta intotdeauna pe "treizeci". Mi-e greu sa ma gandesc la asta... Cineva sa scoata pur si simplu data de 24 iulie din calendar...e singura dorinta pe care mi-o pun anul asta...
De fapt mai mult sau mai putin noroc. Gasesc ceea ce caut dar se pare ca va trebui sa mai astept putin pana sa pot s-o si mananc. Se pune furtuna. Vantul bate, fulgerele si tunetele isi fac de cap si ploaia ropoteste. Simt ca mi-e frig si frica asa ca imi aman drumul spre casa. Atrag atentia celor din jurul meu. O femeie se apropie de mine si ma-ntreaba cand trebuie sa nasc in timp ce ma acopera cu unul din sorturile ei. Pare putin mai cald acum. Ii spun ca mai am o saptamana. Intre timp se-opreste si ploaia asa ca ma-ntorc acasa.
Fac un dus si-ncerc sa dorm. Zadarnic. Durerile nu-mi dau pace. Dupa o noapte de nesomn mergem la maternitate unde astept cuminte pana pe la 21.30. E 24 iulie. 8 cm. Dilatarea nu e cine stie ce dar doctorul nu mai are rabdare asa ca decide ca e momentul sa nasc.
"Impingeti doamna Miu, impingeti!"
"Nu pot domnule doctor, mi-e frica sa nu fac...."
"Nu conteaza ce faceti doamna Miu dar faceti odata ceva!"
Si-asa am aparut eu...
*********
Si-acum imi traiesc ultimele clipe ale celor 28 de ani ai mei...Si constat ca in momentul asta suna uimitor de bine numarul "douazeci si opt". Cu siguranta mult mai bine decat va suna vreodata "douazeci si noua". Si asta desi anul trecut, pe vremea asta, evident ca uram din suflet numarul "douazeci si opt", la fel de mult precum il urasc acum pe "douazeci si noua" dar cu siguranta nu indeajuns pe cat il voi detesta intotdeauna pe "treizeci". Mi-e greu sa ma gandesc la asta... Cineva sa scoata pur si simplu data de 24 iulie din calendar...e singura dorinta pe care mi-o pun anul asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu