Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 26 februarie 2011

2 - 6 LUNI

...Verdict dat la mijloc de ianuarie 2011. Un simplu gand optimist, atat a fost, pentru ca-n realitate totul s-a rezumat la o singura luna. O luna in care-am asteptat cu totii...Ea a asteptat cu nerabdare sa-i revina pofta de mancare care n-avea sa mai vina...Noi....am asteptat inevitabilul...O luna in care-am facut tot atatea vizite la Sanandrei cate-am facut in tot anul trecut...O luna in care evenimentele s-au desfasurat cu o viteza inexplicabila...atat de repede incat chiar si-acum ma trezesc cateodata in afara realitatii...Si-mi amintesc cu durere si-mi vine sa plang ori de cate ori imi revine-n minte imaginea ei din zilele din urma,  imagine triumfatoare a neputintei si groaza care i se citea-n privire atunci cand imi zicea "Adina, mor!", iar eu incercam s-o incurajez si-i spuneam "Nu mai vorbi prostii! O sa te faci bine!". Dar la 57 de ani tata a incetat sa mai fie copil...Eu am incetat sa mai fiu nepoata si mama sa fie nora...
Si-apoi s-a mutat in camera din fata, prin care-au facut cu totii, de-a lungul timpului, un ultim popas inainte de-a pleca definitiv, unde-aproape c-am inghetat stand langa ea trei zile si doua nopti, iar in final s-a mai oprit pentru cateva zeci de minute pe gazonul din fata casei ca sa-si ia ramas bun de la noi toti si sa-i multumeasca lui tata c-a avut grija de ea. Si-nainte de-a pleca am rugat-o ca de-acum incolo sa aiba grija ea de noi si sa se roage ca de ceea ce i s-a intamplat ei sa fim feriti cu totii... Pentru ca nimeni nu merita o asemenea soarta...Si-acum parea linistita, multumita, impacata, senina...Doar noi parca nu eram niciunul impacati desi era un fapt in fata caruia ne-am resemnat...pana atunci...
La inceput de ianuarie paseam, in prag de seara, pe holul lung, carand in plasa un borcan de ciorba  si cateva felii de paine si simteam mirosul aprig de spital. Ajung la capatul holului si bat la usa salonului 5B. Intru. Era cam gol...Ea dormea. Am ramas in pragul usii si-am privit-o asa cum parca nu am mai facut-o niciodata. Imaginea ei din acel moment mi-a adus aminte de strabunicul meu si tatal ei. M-a dus cu gandul la moarte... Era de nerecunoscut. Mi-am dat seama ca pana atunci probabil c-am tinut ochii inchisi. Dupa cateva minute, am inchis usa, am intrat, m-am dus langa patul ei si-am trezit-o. A mancat cu pofta. Pe atunci inca mai putea...I-a placut foarte mult ciorba...
Si-mi amintesc ca veneam prin luna octombrie a anului 2009 de la nunta unei prietene de la Drobeta Turnu Severin si tata m-a asteptat la autogara. Mi-a spus ca bunica e bolnava, ca se simte foarte rau. Mi-am amintit de discutia pe care-am avut-o cu ea in vara aceluiasi an, cand dupa ce mi-a spus ce simptome are si cum se simte, eu, intr-un acces de sinceritate, i-am zis "Vezi ca s-ar putea sa ai....Du-te la doctor!". Acelasi lucru i-am zis atunci seara si lui: "Vezi ca are....". Dar uneori suntem orbi in fata adevarului..."Nu Adi...nu e asta"...mi-a zis tata..."Ba,...eu cred ca are..." Si-am adus-o in Timisoara si-au operat-o. Din pacate am avut dreptate... Avea...... Si-asa a inceput sfarsitul...

duminică, 13 februarie 2011

CEA MAI IUBITA

Probabil cea mai curioasa fiinta din lume. Ocazional foarte incapatanata. Are o culoare naturala foarte reusita la par insa ea e vesnic nemultumita si vrea sa se vopseasca. De la ea mostenesc verdele ochilor. Eu ii spun "Micuta", "Piticu'", "Piticuta", "Draguta", "Dragutica", "Rozica", "Domnisoara" sau "Cea mica" dar o fac pentru ca mi-e foarte draga si nu din alte motive. E foarte simpatica dar si foarte suparacioasa. Saptamana trecuta mi-a explicat ce este o vipusca.Ii place la nebunie glucoza, ciocolata neaparat cu alune si halvita. Nu prea ii plac fructele exotice. Prefera merele. In ultimele doua saptamani a mancat vreo doua pachete de glucoza. Ii sta foarte bine in pijamalele ei roz. Iti dai seama ca a apucat-o somnul dupa modul in care-si misca degetele de la picioare. Adoarme mai tot timpul cu ochelarii pe nas in fata televizorului. Emisiunile ei preferate sunt "Schimb de mame", "Cireasa de pe tort" si "Serviti va rog". Cred ca deduceti de-aici cam care sunt prioritatile ei... "Schimb de mame" cred ca e singura emisiune care reuseste s-o tina treaza. Ii plac florile si-i place sa vorbeasca cu ele. Uneori le lauda, alteori le cearta... Cateodata le da si bere. E o buna bucatareasa. Am inteles ca in special ciorbele pe care le face sunt de exceptie. Pe vremuri facea macrameuri. A fost odata copil. Mi-a povestit ca pe cand era prin clasa a VII-a, s-a certat cu mama ei din cauza unui covor si de frica sa nu fie batuta s-a ascuns intr-un prun din spatele viei. Avea pe ea o rochita din matase cu nuante de verde si volanase iar pomii erau infrunziti asa ca avea un camuflaj perfect. A cautat-o degeaba machi, cum ii ziceam eu, ca sa mearga s-aduca painea de la brutarie ca n-a dat de ea. E foarte harnicuta si aproape tot timpul stresata. Ii plac la nebunie filmele de actiune in special cele cu Steven Seagal. Cu toate acestea actorul ei preferat ramane Bruce Willis. Mi-a povestit cum, copil fiind, a luat bataie de la bunica mea pentru ca n-a avut grija de gaste si-n timp ce se juca pasarile au fost inchise la C. A. P deoarece au mancat porumbul statului. Nu prea ii place la teatru. A vazut ea mai multe piese dar la Romeo si Julieta a adormit. A fost foarte simpatica... Era intuneric in sala, ea obosita rau dupa zi de lucru, piesa nu cine stie ce asa ca...s-a trezit speriata de aplauze...Noroc ca eram in randul doi... E foarte calduroasa. Ca e vara, ca e iarna la ea e aproape tot timpul prea cald. Nu-i place sa calce. Pe 8 ianuarie sarbatoreste ziua ei, a lui Adrian Mutu si Elvis Presley. E copilaroasa si jucausa. Nu ii plac gulerele din blana si nici bluzele pe gat. De altfel si-a si decoltat cateva bluze. Merge des la biserica si-i place sa fredoneze colinde si muzica populara din Ardeal. Ii place sa numere banii. Prefera inghetata de cacao, sarmalele si ardeii umpluti. Nu prea se-ntelege cu colonelul(colonul) ei...E obsedata de curatenie. E norocoasa. De cateva ori a gasit sume   importante de bani pe strada. E una din femeile care n-au foarte mari tangente cu epilatorul. Se scoala-n fiecare dimineata la ora 5.00 si inainte sa plece la lucru imi pune si sandwich-uri. Cateodata se face cu o oja de culoare ciudata care tinde a fi un portocaliu foarte pronuntat pe unghiile de la picioare. Si-a cumparat lacul de la lucru. Zice ca o prinde culoarea...Nu-i place gluga sau caciula si nu le poarta. N-are noroc la umbrele. Vesnic i se strica. Mai nou foloseste rimel. E foarte sufletista. In tinerete era o buna dansatoare. Cand vreau sa-mi cumpar ceva o iau de multe ori cu mine pentru ca am descoperit eu ca asa aproape sigur gasesc ceea ce caut. E talismanul meu!...E foarte haioasa atunci cand foloseste cuvinte englezesti de genul "fresh" sau "gay". Mai nou nici nu vrea sa auda de termenul "homosexual". Nu! Se zice "gay"!... Ii place sa citeasca reviste culinare si prospectele medicamentelor. In tinerete ii placea sa mearga la film si la baluri. Cand eram micuta ma ducea sa ma tund la frizeria "Prichindelul" de pe Eugen de Savoya. Ma binecuvanteaza de fiecare data cand plec de-acasa...E curajoasa. In 1989 se numara printre protestatarii din Piata Operei. Nimeni nu-i da varsta pe care o are in realitate. Dovada faptul ca au vrut s-o inscrie si la pensia privata...

duminică, 6 februarie 2011

RECENZIE(I)

HEAVEN:
E greu sa gasesti cuvinte de lauda la adresa acestuia asa ca nici n-am sa ma chinui. Dupa miezul noptii esti pur si simplu calcat in picioare sau in cel mai bun caz mutat dintr-o parte in alta ca un pion pe-o tabla de sah. Poate cineva sa se distreze in astfel de conditii? Mi-e greu sa cred asta! Un loc care se vrea a fi un club de fite dar care nu a depasit niciodata stadiul de club frecventat de tarani de mall. Un loc in care toata lumea isi expune intr-un mod cat mai evident hainele si accesoriile de firma, ca de' in Romania e la moda. Un loc plin de suparate si badarani. Si cand spun suparate nu ma refer la personaje prost dispuse ci la divele alea foarte machiate si siliconate pana-n buze. La propriu!... Un fel de buze in relief. Si sunt intr-atat de machiate incat daca n-as stii mai bine as spune ca sunt transpirate! Scarbos! Alt personaj specific este badaranul. E prostul ala care nu-i in stare nici macar sa fumeze. Idiotul care e cu o mana pe tigara si cu cealalta pe fundul vreuneia. Si bineanteles ca daca nu esti atent risti sa fii ars sau sa-ti fie parlite hainele de catre vreun netot din asta. Un alt punct slab il reprezinta aerisirea. La etaj risti sa mori prin asfixiere si asta pentru ca aparatele de aer conditionat probabil ca lipsesc cu desavarsire! Serios! Cred ca locul ala depaseste nivelul acceptat de poluare. Ca sa nu mai spun de servire! Barmanitele nu stiu sa dea restul si-si iau singure bacsisul iar chelneritele culeg tot ce se poate de pe masa, indiferent de e gol sau plin. Nu am  vizitat toaleta barbatilor insa pe cea a fetelor nu v-as sugera s-o folositi. Daca insa e absolut nevoie s-o faceti si inotul nu a fost sportul dumneavoastra favorit folositi cu incredere colacul de salvare. Asta daca nu cumva aveti deja silicoane...Si spun asta pentru ca efectiv dupa ora 12 toaleta este inundata...Nu exagerez...Apa balteste! Si nu e apa curata... Daca n-as stii mai bine as zice ca nu e frecventata de femei...Una peste alta, un club in care trebuie sa te straduiesti serios ca sa te simti bine. Prin urmare eu recomand locatia doar MASOCHISTILOR.


LE CINEMA
Am fost in Le Cinema o singura data si nu cred ca voi mai repeta experienta. Nu curand oricum. E unul din noile noastre cluburi de fite! Decorul este intr-adevar foarte  reusit.Este insa foarte aglomerat. Poti sa te misti exact un pas in dreapta sau in stanga. Din maini nu va aventurati sa dati pentru ca probabil ca veti ajunge cu ele pe posteriorul cuiva sau mai rau. Va spun asta din experienta...Aerisirea lasa si-n acest caz de dorit iar muzica e mult prea tare. La un moment dat prietena mea a preferat sa-mi trimita mesaj desi era la un metru departare...Chiar si asa m-am ales cu o durere de gat care m-a chinuit o saptamana intreaga...De altfel muzica nu a fost pe placul meu, mergandu-se pe genul house foarte monoton numai inspre sfarsit facandu-si loc in playlist si melodii pe care puteam si eu dansa. De asemenea credeam ca fiind proaspat inaugurat inca nu sunt probleme cu canalizarea insa m-am inselat. Asa ca va puteti considera avertizati. Nu folositi toaleta fetelor dupa miezul noptii! Un alt aspect negativ e faptul ca animatoarele danseaza pe tejghea printre bauturile clientilor. Nici nu vreau sa ma gandesc cat praf ajunge in consumatia acestora! Ca sa nu mai spun ca toata seara am stat cu frica-n san ca animatoarea va lovi in cele din urma vreun pahar pe vreuna din noi. Noi am scapat dar nu si paharele! Si aici incepe partea comica a povestii mele. Dupa ce a varsat unul din pahare animatoarea s-a oprit din dans si-a luat o carpa si-a-nceput sa frece tejgheaua fara ca macar barmanul sa schiteze vreo intentie de a face asta in locul ei. Se pare ca-n Le Cinema animatoarele sunt si dansatoare si femei de serviciu...


FRATELLI
Unul din localurile mele preferate in materie de clubbing. E bine ca spre deosebire de celelalte localuri se percepe si acum o taxa de intrare altfel probabil ca s-ar fi degradat de mult. Asa ca   aici vine lume buna sau macar civilizata. Persoanele sunt selectate asa ca e interzisa intrarea celor in adidasi sau trening. Atmosfera nu este una monotona. Este un local in care sunt alternate genurile muzicale asa ca in playlist-ul lor isi fac loc si cei de la The Roots si John Bon Jovi dar si DJ Project s.a.m.d. Decorul este unul simplu si elegant. De la mine mai primeste un plus si pentru ca e singurul club de noapte care nu e frecventat de minori si nici nu si-a angajat animatoare. Asta da originalitate! Si-n ceea ce priveste minorii sunt perfect de acord. Copiii sa stea acasa pana cresc! De asemenea toaletele sunt curate si desi este situat pe malul Begai localul nu e afectat de inundatii. Sala e usor subdimensionata si cateodata aglomerata insa per ansamblu impresia este una favorabila. Pacat ca pe perioada verii se limiteaza deocamdata la o simpla terasa.


CLUB 30
Unul dintre cele mai longevive cluburi de noapte timisorene situat chiar in buricul targului. Si-a pastrat specificul refuzand sa se adapteze la tendinte si bine-a facut! Aici se-asculta numai muzica retro. Din pacate capacitatea salii este usor limitata asa ca uneori ajunge sa fie destul de aglomerat. Totodata, aici e mult mai usor sa iti faci noi cunostinte pentru ca lumea e foarte prietenoasa...sau cel putin asa mi s-a-ntamplat mie. Fiind un local care se respecta si-a pastrat taxa de intrare insa spun eu ca merita cu atat mai mult cu cat poti merge fara teama la toaleta. As avea de facut totusi o obiectie...De ceva vreme-ncoace au fost angajate animatoare care, as spune eu, nu prea se potrivesc in contextul general...chiar si asa il recomand persoanelor care vor sa-ncerce ceva nou sau ceva vechi...


RIVER DECK
La inceputurile lui mi-a parut a fi foarte exotic insa acum are un aer de-a dreptul scolaresc. Am facut greseala sa merg asta vara si-am mai platit si intrare ca sa vad niste copii si sa ascult muzica care nu ma anima in niciun fel! Media de varsta e undeva in jurul a 20 de ani si bineanteles ca toaletele sunt mocirloase. Important e ca au angajat animatoare ca sa-si clateasca si copiii ochii cu ceva... PACAT!INCEPUTUL A FOST UNUL  PROMITATOR...


FASHION LOUNGE
De departe cel mai luxos local timisorean. Pentru necunoscatori ar trebui sa fac precizarea ca este vorba de un bar de zi si nu un club de noapte. Pot doar sa va spun ca faimoasele cafenele din Dorobanti sunt mult, mult inferioare localului acesta. Spatios, luxos insa elegant.Canapele foarte comode si toalete extrem de curate si daca e sa tin cont ca pana si acolo exista o muzica de fundal as spune chiar relaxante. Atmosfera e una foarte placuta. Muzica de fundal este una linistitoare,aleasa cu foarte mult bun gust, iar recitalurile la pian ale lui Teo Milea sunt extraordinare. Pe scurt, as putea spune ca Fashion Lounge este o oaza de normalitate. Cu siguranta un loc ce merita vazut!