INTALNIRE PE INTUNERIC - PARTEA V

Ma-ntorc la scoala, la probleme, la banal. Adevarul e ca astept cu sufletul la gura...sper sincer sa vad pe LCD-ul telefonului un prefix de Bucuresti sau macar un numar necunoscut. Am nevoie de ceva nou...Si uite ca se iveste oportunitatea. Incepe o noua zi, o zi de miercuri, ultima din luna mai, care nu parea s-aduca nimic nou. Sunt la scoala, e putin trecut de ora 8.00  si eu am ore la o clasa de-a 10-a. Suna telefonul...la fel ca altadata...il scot, vad doar primele 3 cifre si ma grabesc sa raspund. Este Manuela. Ii zic ca sunt in timpul orei si-mi spune ca ma suna la pauza. Dar nu mai sunt in stare de nimic. Mintea mea e asediata de o groaza de scenarii si nu-mi pot sterge expresia de multumire care se citeste pe fata mea. De multa vreme nu am mai asteptat cu atata nerabdare un telefon...

La pauza Manuela imi spune ca ei ar vrea sa filmeze cu mine in urmatoarele 4 zile. Ca "Baietii s-au stresat mult dar ei cred ca au gasit pe cineva care ti se potriveste ". Cat mi-am dorit sa aud asta!...dar=((...

Sunt intr-o foarte mare incurcatura. Sunt in timpul anului scolar si trebuie sa ma invoiesc de la scoala pentru 2 zile. Dar e destul ca Manuela sa-mi spuna "Noi credem ca te-ai incadra foarte bine in acest grup", ca sa ma ajute sa ma decid. Nu puteam da cu piciorul sansei aparute asa ca-mi iau inima in dinti si-i marturisesc unei colege ce-am de gand sa fac.Ea-mi spune ca poate nu-i o idee prea buna, ca s-ar putea sa aiba repercursiuni grave in plan profesional. Nu e ceva ce nu-mi trecuse prin minte pana atunci dar parca nu e indeajuns ca sa ma faca sa ma razgandesc. Tentatia e prea mare...O sun si pe Alina dar nici de la ea nu vine solutia salvatoare. Asa ca merg la directiune si cer zilele libere. Omit esenta situatiei si spun doar ca am ceva probleme de rezolvat la Bucuresti=))...asa ca zilele libere imi sunt acordate...

In aceeasi zi imi cumpar si biletul inspre Bucuresti, pentru ziua imediat urmatoare si la sfatul Manuelei il iau de data asta la cuseta. Tot ea imi spune si ce fel de haine sa-mi iau...o groaza de restrictii=((... sa fie deschise la culoare, sa nu aiba sigle, sa nu fie cu dungi, sa nu fie stralucitoare etc. Dar bineanteles ca instructiunile ei nu sunt de ajuns=)) asa c-o innebunesc cu telefoanele:"Are ceva daca sandalele mele au cateva pietricele?", "Pantofii mei la care tin foarte mult sunt de lac...E ok daca-i iau?", "As putea sa-mi iau si placa de intins parul?"=))) si alte cate si mai cate...destul cat sa te innebuneasca...dar ea  rezista eroic=)).

Si fac acum o paranteza...Doar stiti ce se-ntampla in toate momentele cheie! Vrei ca totul sa fie perfect, uiti ca asa ceva nu exista, asa ca faci exces de zel=)) Probabil ca tot din exces de zel imi rasare in minte inc-o idee "geniala"...Nu intru in detalii dar va dau un sfat.. Sa nu cumva sa va tundeti in preajma unui moment important.Rezultatul sigur va fi dezastruos!=)) In fine...

Rezista eroic si geamantanul meu!=))Asa ca...plec inspre gara, ma urc in tren si ma suna din nou Manuela sa se asigure ca m-am imbarcat.=)) E prima oara cand calatoresc la cuseta.Sunt fixate "paturile", iar eu si colegii mei de drum mergem sa ne luam lenjeria=)), pe care ma decid in cele din urma sa n-o folosesc. By the way! Stiati ca aceste cusete sunt mixte?=))Si...culmea...sunt persoane care  fac abstractie de lucrul asta...=)) Cum se intampla si acum...un domn trecut de 60 de ani...efectiv se schimba in pijamale in fata mea=))...Mda...nu chiar imaginea la care visam...insa...presupun ca e mai ok decat mirosul de picioare sau mai rau...=)) Si paturile! Paturile sunt "foarte comode"...atat de comode incat dimineata ma ridic cu o teribila durere de spate=((. 

Dar bine ca se lumineaza de ziua si eu ajung la destinatie cum altfel decat cu intarziere=((...ca orice persoana care calatoreste cu trenul pe ruta Timisoara-Bucuresti Nord=((... Si-aici ma asteapta domnul care trebuie sa ma duca la casa unde vor avea loc filmarile.

INTALNIRE PE INTUNERIC - PARTEA IV

 Si nu stiu cum vi se intampla voua dar eu atunci cand ma grabesc sansa sa intarzii sau sa fac o groaza de lucruri exact pe dos exista si de obicei o si valorific.=)) Asa se face ca plec eu inspre gara in mare viteza nu inainte ca Hermina sa-mi explice de unde iau autobuzul care sa ma duca in directia Aviatorilor. Cat de greu putea sa fie? Judecati voi asta... Ajung eu in zona de unde trebuia sa ma ridice autobuzul dar nu reusesc sa depistez statia...Ciudatenii de Bucuresti!=)) Era de-a dreptul pustiu, nici picior de om prin preajma, niciun indicator vizibil...iar eu eram deja in foarte mare intarziere asa ca ma bucur nespus cand dau peste o fata pe care sa pot s-o intreb: "Nu te supara...stii cumva unde e statia autobuzului X ?". Raspunsul ei vine prompt:"Imi pare rau, nu sunt din zona!". Vad in departare un indicator si-mi imaginez ca ala e locul pe care-l caut. Ma deplasez in respectiva directie ca sa constat ca in realitate nu era ceea ce cautam eu. Dar iata ca vine si autobuzul!=)) ...care trece pe langa mine si se opreste la cateva sute de metri mai incolo.=)) Incerc sa-l ajung...dar, dupa cum va imaginati, era o cursa pe care o pierdusem inca din start...Macar am descoperit in sfarsit unde e statia! Si ce credeti? In statie vad si-un indicator...suficient de mic incat sa nu fie remarcat decat de cunoscatori.=)) Asteptarea e lunga...de cam 15 minute, timp in care constat ca Bucurestiul efectiv e populat!=)) Era de altfel absolut normal ca dupa ce-am descoperit de una singura statia sa-si faca si oamenii aparitia...=)) Un domn mai in varsta care astepta si el dupa acelasi ravnit autobuz ma vede foarte agitata si intra in vorba cu mine. Ii povestesc ca vin tocmai din Timisoara, ca am calatorit toata noaptea si ca ma asteapta o noua zi in tren...in cazul in care il prind..."Ati venit aici la Antene?", ma intreaba.Ii explic ca nu e vorba de trustul Intact ci de o casa de productie. Isi face aparitia si autobuzul. Urc si dupa cum mi-e obiceiul stau foarte concentrata cu ochii pe geam.=)) Ajung la destinatie si cobor in gura de metrou unde...astept...si-astept...si-astept.=(( Trenul pleca la ora 12.00 si asta insemna ca mai aveam vreo 5 minute in care trebuia sa ajung in gara, sa-mi cumpar bilet si sa urc si-n tren asa ca deja ma vedeam prin sala de asteptare a garii de nord.=(( Vine metroul asa ca inca mai sper. Ajung in gara, caut cu privirea ceva care sa-mi indice iesirea...dar ...nicio sansa!=)) Noroc ca era o groaza de lume in jurul meu!?=)) Asa ca-ntreb un domn:"Care e iesirea inspre gara?"...raspunsul,...unul previzibil..."Imi pare rau, nu stiu". Incerc din nou si descopar 2 fete invaluite-n ceata, ca si mine:"Asta cautam si noi!". Intr-un final un domn ma aude si-mi indica directia asa ca urc intr-un suflet pe peron...unde aud cum imi este anuntat trenul.=(( E ora 11.59 si eu ma grabesc inspre casa de bilete dar...prea tarziu! Mi se spune ca urmatorul tren e peste abia 3 ore asa ca ma fac comoda in sala de asteptare.=(( Si-acolo o groaza de lume si-o multime de mirosuri! Ma gandesc sa-mi iau si eu in sfarsit masa dar renunt repede la idee si prefer sa vorbesc la telefon. O sun pe maica-mea si apoi pe Alina si-i povestesc cum a fost la casting. Imi cumpar bilet si doborata de mirosuri ies pe peron. Si-aici o noua problema...cersetorii!=(( 

Se formeaza trenul, urc si-mi caut locul. E langa o doamna foarte in varsta, de origine rroma, cu o multime de bagaje, foarte cicalitoare si care colac peste pupaza are si ceva probleme auditive. Mda...se pare ca "ziua buna se cunoaste de dupa-amiaza!"=(( Nu am dispozitia necesara sa stau langa ea asa ca ma asez vis-a  -vis in speranta ca nimeni nu-si va revendica locul. Dar ea are mare chef de vorba, mie imi lipseste rabdarea si energia asa ca-mi schimb inca o data locul. Mananc ceva si fara sa vreau adorm. Ma trezesc in zgomot de manele si injuraturi care se aud chiar de pe bancheta din spatele meu.=(( Din fericire petrecaretii coboara la putin timp asa ca pana la Timisoara mai trag cateva reprize de somn.=)) 

Este aproape ora 23.00 cand trenul opreste in Lugoj. E sambata seara asa ca singurul care urca in vagon e un tip care se-ndrepta inspre Timisoara pregatit pentru distractie. Ia loc exact pe bancheta din spatele celei pe care statea batrana de care va povesteam mai devreme si asculta foarte linistit muzica,cand din senin se trezeste cu o groaza de boarfe in cap!=)) Se sperie, se trezeste si constata ca de vina e batrana care nu avea stare si-ncepuse sa-si caute din nou prin bagaje!=))) E cel mai comic moment al zilei si mi-e imposibil sa nu rad=))Tipul se muta, oamenii incep sa-i adune batranei lucrurile iar ea continua sa vorbeasca. Trenul se apropie cu viteza de Timisoara, iar eu adorm...din nou. Ma trezesc cand trenul intra in gara. E deja trecut de miezul noptii cand eu ma indrept  in sfarsit inspre casa...

INTALNIRE PE INTUNERIC - PARTEA III

Se simte miros de cafea. Se pare ca nu eram singura adormita de pe-acolo.=)) Viorel si Cristi ies din bucatarie si Hermina imi face cunostinta cu ei. Ei sunt scenaristii show-ului.Merg in sala de asteptare si pentru ca eram foarte obosita accept invitatia Herminei de-a bea o cafea desi renuntasem la obiceiul asta de mai bine de 3 ani. Ma fac comoda si-ncep sa completez un nou chestionar, iar intre timp mai fac o incursiune la toaleta intr-o ultima incercare de a-mi aranja freza...dar cred ca parul meu era si el adormit.=((

Hermina ma anunta ca baietii sunt pregatiti de discutii asa ca intru in birou. Si fac acum o paranteza...probabil ca va intrebati ce s-a mai intamplat cu pantofii...ei bine i-am lasat in sala de asteptare...=))) 
Desi nu stiam mai nimic despre ceea ce presupune televiziunea, descopar pe masa un microfon si-n spatele acesteia o camera de luat vederi asa ca-i intreb: "Voi ma filmati?". Viorel imi spune "Da", Cristi zice ca nu. Deduc raspunsul si-n numai cateva minute reusesc sa fac abstractie de lucrul asta. Nu ma simteam deloc ca fiind in preajma unor persoane pe care le cunosteam de numai cateva minute astfel ca inca de la inceput aflu ca avem in comun faptul ca toti trei am facut la un moment dat parte din sistemul de invatamant. Asa ca spargem gheata cu cateva "barfe " relationate cu educatia si cu mult trambitata taiere a salariilor cu 25%. Dupa care le povestesc "ce vant ma aduce pe la Bucuresti". Le zic ca de vina este maica-mea si Schimbul de mame, ca am fost atrasa de formatul emisiunii si ca eu consider ca e ceva ce mi se potriveste. Ca din punctul meu de vedere cererea este foarte mare si oferta slaba. Ca  m-am saturat de scenariile clasice, in care el te invita in oras, neaparat la un suc, in care-ti pune o groaza de intrebari de genul "Ce zodie esti?", "Cati ani ai?", "Care a fost cea mai lunga relatie a ta?" sau "Cum se face ca o fata ca tine este singura?", iar dupa ce-si epuizeaza setul de intrebari...se uita la tine... lipsiti de imaginatie. Le marturisesc ca pentru mine aspectul fizic este foarte important si ca oricat de mult as incerca sa fac abstractie de anumite "defecte" de natura fizica sau spirituala, in timp acestea reusesc sa ia in ochii mei proportii uriase. "As vrea sa experimentez lucrurile in sens invers!", le spun...sa cunosc pe cineva din punct de vedere spiritual si mai apoi sa fac cunostinta cu aspectul lui fizic...Imi expun atat calitatile cat si defectele dupa care le creionez barbatul perfect pentru mine si le spun ca trebuie sa aiba o fizionomie interesanta, sa fie bine facut si neaparat inalt, ingrijit, cu simt estetic,cu o personalitate puternica, inteligent si cu simtul umorului. Viorel, fost profesor de romana, remarca in fisa mea personala ca detest agramatii si marturiseste ca si el are mania de a corecta erorile de genul asta, in vreme ce Cristi concluzioneaza ca nu sunt deloc o tipa pretentioasa, dupa cum pareau sa dicteze aparentele. Imi deschid sufletul si le povestesc despre momentele in care rad cu pofta si despre cele in care izbucnesc in lacrimi dar si despre trecutul meu sentimental. Eram intr-un moment usor vulnerabil din acest punct de vedere, lucru care era vizibil pe figura mea in momentul in care vorbeam despre asta. Cristi realizeaza lucrul asta si ma-ntreaba: "Il mai iubesti?", iar eu ii raspund :"NU!" si repet :"NU!" dar cu totii am priceput ca da.
Sunt pusa in fata unor situatii ipotetice, le mai descriu cateva situatii de-a dreptul ilare legate de asa-zisa mea viata sentimentala dupa care incep sa ma uit peste niste poze. Pozele reprezentau diferite tipologii masculine din care eu trebuia sa aleg numai una. Baietii "pariaza" care va fi alegerea mea dar se-nseala, cu toate ca recunosc...Viorel a fost chiar pe-aproape...=)) Le justific alegerea pe care o fac si le spun: "Adevaratele jumatati se aseamana din punct de vedere fizic!", o conceptie poate prosteasca de-a mea...
Dupa aproximativ 2 ore de discutii, vine si verdictul lor...le place de mine dar imi spun ca nu ma vor baga in show daca nu gasesc un barbat cu care sa fiu compatibila. Intre timp isi face aparitia Hermina care le aminteste ca ar trebui sa incheie pentru ca mai asteapta si alte fete. Asa ca ies pe hol...eram multumita! 
Merg in sala de asteptare, unde intr-adevar erau inca 2 fete carora le zambesc si le spun entuziasmata:"Ceau!". Una din fete imi arunca o privire iscoditoare si-mi raspunde inexpresiv:"Buna!" iar cealalta se multumeste sa taca...Incep sa completez contractul timp in care Hermina verifica pe net la ce ora am trenul de intoarcere si-mi zice ca e peste aproximativ 45 de minute. Asa ca ma grabesc sa plec, nu inainte de a-mi schimba pantofii cu toc cu cei lejeri...in public, normal...=)))
Si-aici incepe o noua aventura...=))

INTALNIRE PE INTUNERIC - PARTEA II

PANTOFII=))

Probabil credeti ca am folosit prea usor cuvantul "aventura" atunci cand am facut referire la scurta mea vizita in Bucuresti...dar va avertizez=))...o sa va razganditi!=)) In episodul trecut ajunsesem deja in Gara de Nord...Cobor din tren si-ntr-un final descopar si gura de metrou =)) am si-o scuza=))...era de-abia a doua oara cand mergeam in Bucuresti...Iau metroul in directia Aviatorilor si observ ca eram punctul de atractie al tuturor din compartimentul meu...sigur de vina erau pantofii mult prea eleganti pentru o calatorie subterana...Cobor din metrou si iau autobuzul inspre Baneasa, nu inainte de a-mi cumpara bilete...si-am ramas socata...biletele erau din HARTIE!=)) Urc in autobuz si ca orice roman cinstit dau sa-mi compostez biletul...am observat eu ca autobuzul era dotat cu compostoare de tip vechi...cum nu se mai folosesc la noi in Timisoara=)) dar chiar nu mi-a trecut prin cap ca nu sunt nici automate=)) asa ca-mi postez cu naivitate biletul in spatele compostorului si-astept=)) constat ca astept degeaba si rog tipul de langa mine sa m-ajute=)) si-i zic: "Scuze...Cred ca nu functioneaza! Ma poti ajuta?"=)) El imi spune: "Nu ma prea pricep...dar hai ca-ncerc!". Apasa cu curaj pe compostor...si si si ...si-mi composteaza biletul!=)) Reactia mea a venit imediat..."Aaaaa...la voi asa se face?"=))...starnind zambete si comentarii in randul unui grup de pusti  din imediata mea apropiere care deja imi si pusesera eticheta de blonda si care se amuzau copios pe seama stangaciei mele...Simteam un chef nebun sa le spun..."Bai...macar ale noastre sunt CARTONATE! Si-n plus... avem si compostoare automate!"=))...insa in realitate nu imi dezlipesc ochii de la geam ca nu cumva sa ratez statia.=)) Cobor din autobuz mai fac ceva pasi si-ajung la destinatie. E aproape ora 09.00.

Hermina e la geam...ma vede... ma recunoaste si-mi face cu mana. Ma grabesc sa urc...simt cum deja ma napadesc emotiile. Facem cunostinta, ma-ntreaba cum am calatorit...ii spun ca as prefera sa nu-mi amintesc=)), ca sunt foarte obosita si ca ma dor si picioarele...ea observa..."Aaaa...pai ti-ai luat tocuri! Sa stii ca noi te primeam si fara!"=)), iar eu trantesc o replica foarte inteligenta..."Stiu..dar nah...eu asa ma simt bine..."=))...din fericire inspiratia mi-a revenit pe parcurs=)) dar despre asta va povestesc maine...

INTALNIRE PE INTUNERIC - PARTEA I

Stau acum si-ascult Xonia-My Beautiful One, o melodie superba de altfel, pe care am descoperit-o  intamplator uitandu-ma la Cronica Carcotasilor acum cateva zile si mi-am zis ca ar trebui sa scriu cateva ganduri si despre o experienta frumoasa si inedita din viata mea. Astfel...cu o intarziere de 3 luni o sa vorbesc putin despre INTALNIRE PE INTUNERIC. Si cred ca o sa-mi fie foarte greu sa expun in cuvinte ceva ce-am simtit atat de intens, o experienta atat de....TRAITA. Asa ca sansele sa spun lucruri plictisitoare cresc in momentul asta pentru ca primul lucru care-mi trece prin minte e sa zic ca sunt o norocoasa si poate ca atunci chiar am fost...Dar uite-asa a inceput totul... Era o seara de duminica de la inceput de mai, in care eu nu iesisem in oras si ma uitam plictisita cu maica-mea la Schimb de Mame:=))) (ea e mare fana  a emisiunii!) iar in pauza publicitara am vazut-o pe Andreea Raicu care-si promova noua emisiune.Si-atunci mi-a incoltit in minte idea...si-i zic mamei mele..."Cred ca ma inscriu!" si cum in sfarsit am gasit altceva mai bun de facut decat sa ma uit la Schimb de Mame m-am dus la calculator si m-am inscris, nu inainte de-a trimite 2 formulare completate gresit sau din care-am omis unele chestii esentiale cum ar fi numarul de telefon=))). Am facut lucrul asta fara sa ma gandesc la eventualele consecinte, convinsa ca probabil ca nici nu-mi vor citi formularul desi in sinea mea speram ca daca intuitia mi-a dictat sa fac asta ...ea va avea si-o finalitate. Si a doua zi dimineata imi suna telefonul si vocea imi spune ca e Manuela de la Prima TV si ca ma suna pentru ca a vazut ca m-am inscris la preselectie. Ma intreaba daca mai vreau sa fac asta si dupa ce-i confirm ma roaga sa-i trimit un CV si cateva poze de-ale mele. Ii trimit iar dupa maxim 3 zile ma suna din nou si-mi spune ca lor le place de mine si ca vor sa ma cunoasca dar ca pentru asta trebuie sa merg eu la Bucuresti.M-am simtit in acelasi timp multumita si dezamagita. Ultimul lucru de care aveam chef era un drum obositor pana la Bucuresti. Si dupa ce m-am consultat indelung cu maica-mea (care la fel ca toate mamicile se streseaza cand trebuie sa plecam singuri pe undeva) si cu prietenii dar si cunoscandu-ma, am decis sa merg ...pentru ca daca la inceput am facut totul din instinct...in numai 3 zile instinctul se transformase in dorinta...si-avea sa devina regret daca renuntam atunci. Si-asa ca am sunat-o pe Manuela si i-am confirmat ca merg la Bucuresti. Dupa care m-a sunat Hermina si timp de aproape o ora m-a intrebat foarte multe lucruri despre MINE intocmindu-mi astfel o fisa personala.Le-am zis ca voi ajunge in Bucuresti sambata dimineata la ora 08.00, iar ei mi-au explicat cum si ce trebuie sa fac in capitala ca sa ajung la ei. Mi-am facut rezervarea la tren, iar seara la ora 23.00 plecam inspre capitala. Si ca tot romanul care pleaca la drum lung mi-am luat la mine o sticla de apa, cateva sandwich-uri, nelipsita punga de chips-uri si-o pereche de pantofi cu toc=))) ca doar mergeam la o preselectie unde trebuia sa arat si sa ma simt bine...Nu mai erau locuri libere la cuseta...asa ca nu mai e cazul sa va spun ca a fost o calatorie de cosmar, ca nu am putut sa-mi intind picioarele toata noaptea, ca m-am simtit ca o sardina si ca "am dormit" cu capul pe masa. Dimineata la ora 07.00 am inceput sa ma machiez (nu o facusem de cu seara ca sa nu se intinda machiajul=)) ) si mi-am schimbat pantofii lejeri cu cei cu toc=)) din pacate ,parul, pe care ma chinuisem mult sa-l aranjez in ziua precedenta avusese mult de suferit peste noapte=(( ...asta e...dezavantajul de-a nu fi bucurestean!=(( 
E destul pentru azi...maine o sa povestesc despre aventura mea prin Bucuresti...