ANI DE COLECTIE: PARTEA a VI - a

Cateodata ne comportam ca niste veritabile kamikaze. Si probabil ca cel mai elocvent exemplu in sensul asta este Claudia. Dupa ce-ntr-o dimineata si-a copiat intr-o doara tema la latina, s-a gandit ea sa raspunda. Pentru ca asa se dadeau notele la latina. Din tema. Aveam de analizat toate cuvintele dintr-un text dat, iar profesoara alegea in mod aleatoriu cateva cuvinte pentru a le verifica modul de analiza. Si-n functie de asta eram notati. Si uite-asa isi anunta Claudia intr-una din dimineti dorinta de-a raspunde la latina, dupa ce si-a copiat cateva pagini de tema. Profesoara si-a dat acordul si cateva cuvinte pe care Claudia sa le analizeze. Culmea ironiei a fost ca niciun cuvant nu se gasea analizat in caietul Claudiei si ea trebuia sa dea de fiecare data acelasi raspuns: "Nu-l am!" sau "Nu stiu". Era foarte amuzant. Imi amintesc ca pana si profa' isi ascundea cu greu intentia de-a rade. La sfarsit a intrebat-o pa Claudia: "Tu esti un kamikaze?" Nota, va dati seama, a fost una pe masura raspunsului. Noi, in spate, ne abtineam cu greu sa nu radem. In pauza n-am mai reusit aceeasi performanta si-ntreaga zi ne-am distrat pe tema asta.

Orele de economie erau extraordinar de stresante. Faceam cu profesorul Mariş Vasile, poreclit "Ţapul". A reusit performanta de-a lasa toata clasa corigenta, mai putin trei sau patru elevi...Un an mai tarziu era profesorul nostru de filosofie. Ca si-n anul precedent, eram terorizati de simpla lui prezenta. Nu stiu care-i mai este acum naravul, dar pe vremea noastra, venea la ora, cand turmentat si rosu ca racu' la fata, cand nu, insa intotdeauna cu aceeasi predispozitie inspre a face misto. Si-ntra in clasa, isi punea picioarele pe catedra si-ncepea sa spuna: "Am venit azi dimineata la scoala si...m-am intalnit cu portarul!". Dupa care-ncepea sa rada in hohote si noi stresati radeam impreuna cu el. Dar asa radea de parca latra. Si radea cat radea dupa care se oprea la fel de brusc precum incepea si se uita iscoditor prin sala parca sa vada care rade mai mult decat el. Si nu stiu de ce dar parca tot timpul se uita inspre coltul nostru vesel de la geam. Dar noi aveam grija sa ne oprim la timp. Nicio secunda in plus. Sincronizarea era perfecta. Iar noi, elevii, dintr-o data deveneam seriosi  si inima ni se facea cat a unui purice. Starea lui de spirit era foarte schimbatoare...Dar hai sa fac putina lumina in mintea cititorilor mei si sa va spun cine era in realitate "portarul". Ei bine, "portarul", era nimeni altul decat directorul adjunct din acea vreme, profesorul Murgu, de care va povesteam eu intr-o postare anteriora. Nu erau cei doi in relatii prea cordiale...va dati si singuri seama. Motivul pentru care directorul adjunct fusese poreclit de catre profu' de filosofie "portarul" era faptul ca in fiecare dimineata pana la ora 08.00 statea la poarta si verifica uniformele. Daca n-o aveai, nu intrai. Si nu vorbesc despre orice fel de uniforme. Erau de firma, normal.=))Fusese contractata firma  "Pif" care facea niste uniforme pe care lumea-n general le ura. Eu o aveam inca din vremea gimnaziului dar pana-n respectivul moment nimeni nu ma obligase s-o port. Insa in timpul liceului, cel putin o piesa de uniforma devenise obligatorie. Asa ca ne inghesuiam in geanta cate-o vesta sau cate-o fusta pe care-o trageam peste blugi inainte de-a intra in scoala. Si-n clasa le dadeam jos, normal. Uneori mai venea cate-un control inopinat in timpul orelor, facut tot de directorul adjunct. Si cand ii auzeam vocea de pe hol, ne scoteam fustele din genti si de multe ori nici nu reuseam sa le imbracam sau sa le incheiem la nasturi ci pur si simplu ne acopeream cu ele. Peisajul de dimineata din fata liceului Loga facea toti banii. Zburau piese de uniforma din toate directiile si de pe la toate geamurile, pentru ca normal ca existau si persoane care-si uitau uniformele acasa si trebuiau sa intre cumva in scoala. 
Dar am deviat putin de la subiect. Asa ca inchid paranteza pe care-am omis sa va spun ca o deschid si revin la subiectul principal al discutiei: ora de filosofie. Va ziceam ca orele de filosofie erau mai putin stresante decat cele de economie insa noi eram foarte grijulii. Nu vroiam sa iesim in niciun fel in evidenta in peisajul general al clasei. Dar intr-o zi nu am mai reusit sa evitam lucrul asta. Actiunea se petrecea in fata clasei, unde profu' de filosofie purta o discutie, in opinia lui probabil foarte interesanta, despre Kant cu cateva colege: Liza Chiranu, Oana Cerlea si Moni Moga. Crezand noi ca nimeni nu e atent la noi in acele momente, am inceput sa ne jucam "avioanele". Cand pe neasteptate, se-ntoarce profu' inspre coltul nostru, ne vede si-si da seama de ce faceam cu toate ca stateam dupa cum v-am mai spus in ultimele doua banci. "Uite! Colegele voastre joaca <avioanele>!", zice el si ne cheama in fata clasei sa raspundem. Ne-a intrebat pe fiecare-n parte care-a fost tema discutiei dar niciuna nu avea habar asa ca ne-a dat la fiecare cate-un 1, pe care l-a si trecut in catalog...Groaznic! Reusisem sa luam cate-un 1 la unul dintre cei mai aprigi profesori din liceu. Asta e! Unde nu-i cap, vai de picioare! Nu va mai povestesc de stresul prin care-am trecut dupa...