ANI DE COLECTIE: PARTEA a IV - a

Si da, va ziceam despre Aida ca avea o gura foarte-ncapatoare. Nu stiu cum mai e astazi pentru ca n-am mai vazut-o de  mai bine de 10 ani...dar oricum ar fi...sper sa n-ajunga vreodata sa citeasca postarea asta si sa vada ce-am zis despre gura ei. Aida era foarte stresanta: ne musca, ne pisca, ne pupa, ne lingea obiectele sau pur si simplu pe noi... Cea mai afectata, ca sa zic asa, era Karina. Desi daca ma gandesc acum bine, Karina avea si ea de castigat de pe urma faptului ca ceasul ei, intotdeauna fara curele, ajungea in mod constant in gura Aidei. Nu apuca sa se depuna praful....asta e bine, nu?=)) Oricum, erau foarte comice grimasele Karinei de dupa fiecare degustare de ceas de-a Aidei, insotite intotdeauna de un "biex" si de o urgenta dezinfectare.  O intamplare comica a avut loc intr-una de orele de psihologie. Aida i-a luat din nou Karinei ceasul, l-a bagat in gura si nu vroia sa i-l inapoieze. Karina, simtindu-si ceasul in primejdie, a inceput sa traga de Aida si sa-i aplice si cateva palme peste spate. Profa' de psihologie, o tipa de altfel tanara, a vazut-o pe Karina si fara sa-i ceara explicatii de niciun fel, a venit la ea si-a urecheat-o. Ati ghicit! Karina a urat-o instantaneu! Probabil ca a fost prima si ultima oara cand cineva a indraznit sa se atinga in halul ala de urechea ei...=)) Drept urmare avea grija ca aproape de la fiecare ora de psihologie sa-si ia liber. 

De altfel eu si Karina prin clasa a X-a, cred, ne luasem mult liber. In primul semestru ne imbolnavisem grav de-o chiulangita cronica acuta. Avusesem o perioada in care abia daca mai ajungeam pe la scoala. Eu veneam pe jos dinspre Piata 700 iar ea venea cu tramvaiul 5 din Ronat si aproape intotdeauna ne intalneam in Piata Libertatii, unde ea cobora si hotaram impreuna ca nu era o zi buna pentru scoala...Astrele ...nu ne erau favorabile... Alteori ajungeam chiar pana-n fata la Loga si cand  sa intram gandeam si noi logic: "De ce sa ne grabim? E si maine o zi! Venim incepand de maine!" si plecam...Imi aduc aminte cum am intrat intr-o dimineata in clasa si aducandu-ne aminte ca prima ora era de istorie, am luat-o iar din loc...Si duse-am fost toata ziua...Destinatia era-ntotdeauna aceeasi: Parcul Copiilor. Pe atunci arata bine. Faceam turul parcului cu trenuletul sau  ne plimbam cu vaporasul pe Bega, ne dadeam pe topogane (mai mult Karina ca mie-mi era frica) etc sau pur si simplu stateam la suc, vorbeam si jucam TOMANAP...Rareori le luam cu noi pe Claudia si Aida. Imi amintesc cum intr-una din datile in care eram in parc  in efectiv complet, dupa ce ne-am facut intrarea trimfala peste gard, ne-am schimbat in echipamentul de educatie fizica, unul incomplet de altfel, pentru a nu ne murdari hainele de strada dandu-ne pe topogan. Spun incomplet pentru ca in afara de Claudia, niciuna din noi nu avea adidasi, doar sosete. Asa ca ne-am dat pe topogan in sosete...=))Am putut sa facem asta pentru ca parcul era pustiu, fiind inchis...ca doar nu din placere am sarit noi gardul...Doar eram niste doamne!=))Mda...acolo nu ne plictiseam niciodata... In fine... Scapasem cu totul de sub control. Asta pana cand dirigentele nostru, profesorul Bota Mircea, Dumnezeu sa-l odihneasca, vazand ca situatia i-a scapat din maini, s-a gandit sa anunte directorul adjunct, prieten de-al lui. Asa ca ne-a chemat directorul, pe atunci profesorul Murgu, la el in birou. Imi aduc aminte cum un sfert de ora cat am stat acolo, a urlat in continuu la noi si ne-a amenintat. Concluzia era ca daca mai chiuleam o data, ne exmatricula. Ne-a speriat teribil in ziua aia. Imi amintesc cum eu nu mai puteam sa-mi stapanesc lacrimile. Dar din acea zi noi nu am mai chiulit...decat foarte rar, doar daca era absolut necesar si pentru maxim o ora. Eram vindecate! Acum nu pot decat sa le multumesc...Stiu ca suna ca un cliseu dar...Oamenii astia doi chiar ne-au salvat! 

ANI DE COLECTIE: PARTEA a III - a

Ultima banca, randul de la geam. Acolo stateam eu. Si tot acolo statea si Karina. In fata noastra Claudia si Aida. Lumea se referea la noi ca la coltul vesel. E evident de ce. Radeam mai mereu de noi sau de altii dar intotdeauna cu motiv. Fiecare avea talentele ei. Karina facea niste caricaturi foarte reusite si scria poezii. Claudia era la fel o foarte buna desenatoare insa spre deosebire de Karina, era mai mult inclinata inspre frumos decat inspre ironic. Aida putea sa manance oricat, oricand  si orice si cand zic asta ma refer ca de la sandwich-uri si pana la ceasuri, absolut orice era-n pericol de-a intra in gura ei. =)) Iar eu...eu desenam cai. Dar ce cai!=)) De multe aduceau a caini.=)) Si-acum cand ne uitam la ei ne-apuca rasul. In realitate insa, talentul sau mai bine zis pseudotalentul meu era umbrit de imaginatia, creativitatea si-n general calitatile artistice ale fetelor. Raman in istorie celebrele "Tarzan, debil mintal" in diverse ipostaze, "cerbul derutat" sau "pianistii"... Pe scurt: trei artiste si-o gurmanda.Si daca tot veni vorba de istorie, la una din tezele la materia cu pricina, Karina care nu stia nimic, s-a gandit sa umple intr-un fel spatiul de pe foaie asa ca a facut caricatura profului, iar eu, pe foaia mea, i-am desenat un cal...Evident ca nici eu nu stiam nimic. Caricatura facuta de Karina a fost foarte reusita... Si...gata teza...Noroc ca profu' avea simtul umorului. De altfel fara umor nu cred c-am fi putut trece cu bine de orele de istorie. Nu le-am avut niciodata la suflet. Nici eu, nici Karina. Uitandu-ma acum in urma nu-mi pot da seama de ce. De ce pe atunci istoria era sinonima cu dezinteresul... Pentru ca acum sunt aspecte ale ei care chiar imi plac si-mi par interesante. Si daca nu ne trezea interesul, normal ca nici n-o invatam. 

Si-apoi venea domnul profesor B. care avea propriul lui stil intortocheat de notare. Indiferent de cate note aveau elevii, trebuia sa raspunda cel pe care picau sortii si spun asta parafrazandu-i propria-i exprimare. Mai exact, stand cand drept, cand cu barbia aproape de catedra si schimbandu-si brusc pozitia dar ramanand intotdeauna cu degetul aratator intins, domnul profesor B. isi cauta victimele. Si-si rotea amenintator degetul prin aer pana cand intr-un final cu ochii-nchisi si-l arunca pe caietul lui personal si nimerea pe numele vreunui nefericit...Si nu spun intamplator victime...se stie ca eu si Karina eram la propriu niste victime. Si nu stiu cum se facea dar mai tot timpul sortii ne alegeau pe una din noi. Si profu' se uita la noi cu o privire galesa care te facea sa crezi ca nu la istorie ii sta capul in momentele alea si ne-ntreba cu un glas mieros si cu zambetul pe buze ce-am invatat. Si de aici incolo scenariile erau la fel...Ne ridicam in picioare si-i spuneam plictisite ca ...n-am invatat. Cu o ultima speranta el ne zicea..."Bun...hai sa vedem ceva din recapitulare...". Bineanteles ca era doar pierdere de vreme...
Memorabila ramane la capitolul intamplari penibile, ziua in care-am avut inspectie la aceeasi istorie. Imi amintesc cum a venit un inspector care s-a pus vizavi de noi, pe randul din mijloc si care n-a facut altceva decat sa manance mentosane toata ora. Din cand in cand isi mai scapa cate una pe jos. Bineanteles ca intamplarea a servit mai tarziu drept muza talentului de neegalat al Karinei... Dar sa ne intoarcem la oile noastre... Ei bine, surpriza, pe cine credeti ca au picat sortii in acea zi? Pe mine, evident! Si evident, conform tiparului cunoscut,m-am ridicat cu aceeasi nonsalanta pe care-o afisam de obicei si-am spus adevarul... Ca n-am invatat...Inspectorul a ramas mut de uimire...Nu-si putea imagina cum se face ca exista si persoane carora nu le place istoria. La sfarsitul orei ne-a facut observatie, amintindu-ne ca vine bacu'. Dar noi l-am linistit spunandu-i ca vom da bacu' din geogra. Ceea ce-am si facut. Am fost singurele patru fete din clasa care-au optat pentru geografie la bac'.

Dar ce e mai comic de-abia acum urmeaza... Intr-o zi Claudia si Aida au adus la scoala o pereche de manusi chirurgicale pe care le-au umflat si pe care-au scris cu markerul "ţâţa 1" si "ţâţa 2".=)) Pentru ca profu' de filosofie intarzia sa apara au iesit sa se joace cu ele pe hol si la un moment dat si-au aruncat "ţâţele" in clasa vecina unde avea ore profu' de istorie. Copiii au inceput sa rada in hohote si fetele noastre au venit sa se ascunda in clasa. Iesind pe hol, nu i-a fost greu profesorului de istorie sa deduca de unde proveneau "ţâţele". Asa ca a venit cu ele la noi in clasa dar acolo bineanteles ca nimeni nu avea habar cum au ajuns "ţâţele umflate" in clasa vecina. Intre timp a venit si profesorul de filosofie surprinzandu-l pe cel de istorie cu "ţâţele" in pragul usii noastre. "Cei care prefera prelungirile au prioritate" i-a spus profesorul B. profesorului de filosofie....si s-a retras...Coincidenta a facut ca imediat dupa ora de filosofie sa avem istorie. A venit profesorul B. in clasa uitandu-se zambind inspre coltul nostru simtind probabil ca undeva acolo e posesorul "ţâţelor"....=))